Două înfrângeri în două meciuri pentru Dinamo Kiev în noul sezon de campionat. Echipa antrenată de Mircea Lucescu (77 de ani) a pierdut astăzi cu Zorya, scor 2-3.
Învinsă de Dnipro-1 fără drept de apel pe 28 august, 0-3, Dinamo Kiev a pierdut și astăzi, 2-3 cu Zorya Luhansk, într-un meci disputat chiar la Kiev, deși Zorya era, pe hârtie, gazdă.
Prima repriză a fost de coșmar pentru elevii lui Mircea Lucescu. Dinamo a primit două goluri (Rusyn, minutul 7 și Myshnyov, minutul 35), iar antrenorul român a efectuat 3 schimbări înaintea reprizei secunde.
Dinamo Kiev, învinsă de Zorya Luhansk în campionatul din Ucraina
Schimbarea s-a produs rapid, iar Dinamo a redus din diferență în minutul 49, prin Vanat.
Lucrurile păreau că se îndreaptă într-o direcție bună pentru Dinamo, care în minutul 69 a beneficiat de eliminarea lui Vantukh pentru două cartonașe galbene, dar de înscris a făcut-o tot Zorya.
Fosta adversară a Universității Craiova din Conference League a înscris golul 3 prin Brazhko, iar reușita lui Buyalskyy din minutul 83 a fost doar de consolare pentru Dinamo Kiev.
Dinamo are 0 puncte după două meciuri, în timp ce primele clasate, Zorya și Șahtior Donețk, au 9, respectiv 7 puncte, dar și câte un meci în plus jucat.
Dubiile cu privire la viitorul lui Mircea Lucescu pe banca lui Dinamo Kiev continuă. „Il Luce” sugerase după primul meci din noul sezon că va demisiona.
{{text}}