Rapid s-a impus în deplasarea de la Voluntari, scor 1-0, și e lider solitar în Superligă. Vadim Rața (29 de ani), mijlocașul ilfovenilor, a vorbit deschis despre despărțirea ciudată de FCSB.
Vadim Rața a rezistat doar 3 meciuri la FCSB. A fost trimis de Becali înapoi la Voluntari cu mai puțin de 24 de ore înaintea partidei cu Rapid. Internaționalul moldovean a explicat situația.
Vadim Rața, dezvăluiri despre perioada de la FCSB
„Băieții glumeau că am fost și eu suspendat puțin. M-am simțit bine astăzi, chiar dacă am ajuns în cantonament azi-noapte. Am ajuns pe la 12. Am fost pregătit, am vrut să ajut echipa.
Da, când m-am dus la FCSB zis că ce o să-mi facă (n.r. Gigi Becali)? Să mă bată? Păi ce, m-a bătut? Eu puteam să rămân acolo, să fac antrenamente și să iau banii. Am vrut să joc fotbal! Nu mă interesează banii.
Dacă domnii de acolo așa au hotărât, văd ei în două săptămâni... E o dezamăgire, eu consider că puteam să fac față. Și fotbaliștii mai mari decât mine au nevoie de timp de adaptare.
Nici măcar un agent imobiliar nu a putut să îmi găsească apartament să mă mut mai aproape de Berceni în două săptămâni”, a spus Vadim Rața la Orange Sport.
Rața a dezvăluit că a aflat din presă despre iminenta despărțire.
„Din presă am aflat. Prima noutate am aflat-o din presă. Păi, antrenorul a vorbit a doua sau a treia zi cu mine.
Nu am putut să înțeleg nimic. Am ajuns la echipă, am făcut un antrenament și m-au băgat în meci. Apoi m-au băgat în spatele atacantului, al treilea meci am jucat în bandă. Asta e, au fost deciziile lor.
Am văzut ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de noi (n.r. războiul din Ucraina). De ce să fiu supărat? Am luat niște bani, am revenit să joc fotbal. Sunt un om fericit”, a concluzionat Rața.
Fanii de-acolo au fost minunați, vin familii întregi, copiii vin să facă poze cu tine. N-am niciun mesaj pentru conducere. Doar baftă băieților!
- Vadim Rața
{{text}}