Vadim Rața a fost făcut pachet și trimis înapoi la Voluntari după doar 2 săptămâni la FCSB.
În interviul de după meciul cu Rapid, 0-1, mijlocașul a vorbit despre atitudinea celor de la club față de el, menționând că nu a fost anunțat oficial că nu vor mai conta pe el decât după ce a citit în presă reacțiile patronului.
Relaxat și zâmbitor, Rața a spus că războiul din Ucraina și tot ce se întâmplă în lume sunt aspecte care îi dau o altă perspectivă. Față de evenimente minore, cum ar fi dacă te place sau nu Gigi Becali, deși ai jucat doar 3 meciuri și nu prea te-ai rătăcit pe postul tău prin ele, aș completa eu cu ceea ce se subînțelege.
În viață alte lucruri sunt importante. Iar lecția pe care ne-a oferit-o Rața merită învățată. „Vreau să mă bucur de fotbal, am venit înapoi la Voluntari ca să joc, sunt liniștit și foarte fericit. Conducătorilor de la FCSB chiar nu am ce să le transmit, le doresc baftă băieților și atât”.
Fără frică, așa cum și venise. „Cred că voi face faţă şi vreau să aduc un plus echipei. Dacă vă uitaţi în CV-ul meu e cel mai important club. Nu am frici. Vreau să reuşesc. De ce să îmi fie frică de Becali? Mă bate? Ştiu că iese prin presă, dar eu o să încerc să nu îi dau motive”, a spus internaționalul moldovean când a semnat cu FCSB. Nici acum nu l-a bătut Becali. Atitudinea lui Vadim față de gestul patronului arată că, de fapt, el l-a bătut. Nu resemnare, nici regret, ci puterea de a accepta ceva ce nu depinde de tine și a o lua de la capăt.
Un jucător cu foarte mult bun simț, poate prea mult pentru un club uneori ignorant și lipsit de moralitate în relația cu propriii fotbaliști și chiar cu propriii fani. Care tratează totul ca pe o afacere.
Azi ești bun, se pot lua bani pe tine, dar foarte rapid, chiar mâine!, ești cel mai slab și nu mai ai perspectiva ofertelor aiuritoare de zeci de milioane. Un stil de a manageria situația care duce la pierderea unei decențe atât de necesare în gestionarea unui grup de oameni de la care ai pretenții și în care investești. Și o imagine urâtă, pe măsură.
{{text}}