International   •   Campionate   •   AC MILAN

„Dublă” pentru prelungire? Rafael Leão lansează provocarea conducerii lui AC Milan

Rafael Leao a influențat toate golurile lui AC Milan în derby, 3-2 cu Inter, foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 04 septembrie 2022

Atacantul portughez Rafael Leao a influențat toate golurile lui AC Milan în derby, 3-2 cu Inter, și solicită 7 milioane de euro anual pentru a reînnoi contractul scadent în 2024. Milan îi oferă doar 4,5.

Campioana Italiei s-a impus din nou în Derby della Madonnina, așa cum o făcea și în returul sezonului trecut, și și-a confirmat hegemonia în Milano (3-2). Squadra lui Pioli a întors de la 0-1, s-a desprins apoi la două goluri diferență și a păstrat avantajul minim până la final. 

Rămâne neînvinsă în Serie A, făcând o bună repetiție pentru meciul cu Salzburg, și un mare merit în revine lui Rafael Leão. Pe lângă paradele lui Maignan, evoluția excelentă a lui Tonali (assist în faza de 1-1) și contribuția majoră a lui Giroud, cu gol și pasă decisivă.

Rafael Leao, 3 goluri în 5 meciuri pentru AC Milan


Atacantul portughez Rafael Leao, cu 11 goluri în 34 de partide din campionatul trecut și titlul de cel mai bun jucător al sezonului, a fost MVP pe San Siro. 

Încă un argument în negocierile privind prelungirea contractului său scadent în 2024. Două goluri de autor și o pasă ideală pentru Giroud pot justifica într-o bună măsură pretențiile sale, salariu de 7 milioane de euro pe an. Destul de departe, potrivit Tuttosport, de ceea ce îi oferă conducerea rossonerilor, 4,5 milioane. Sumă care n-ar fi potrivită cu importanța unui jucător curtat de PSG, Barcelona și Chelsea, cu cifre de transfer care de care mai amețitoare.

Și antrenorul Pioli l-a lăudat: „Talent și inteligență”

„Rafael Leao are talent și e foarte inteligent. Tinerilor le-am dat timp să crească și libertate să greșească. El are un mod de a face lucrurile mai degajat, însă e un băiat care pricepe, ascultă și nu trebuie să se automulțumească. Cu acest talent, știe că trebuie să aspire la cât mai sus posibil”.


11 anitrecuseră de când Milan nu mai câștigase două derbyuri la rând. În 2022, au legat un 2-1 și un 3-2

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.