Opinii

Rapidul la titlu?!

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  duminică, 04 septembrie 2022

Câștigând sâmbătă la Voluntari, a patra victorie consecutivă, Rapid a preluat șefia clasamentului și pare pusă pe fapte mari. Probă că a adunat mai multe puncte decât CFR și FCSB împreună, acestea având însă câte două meciuri în minus.

Unii consideră ascensiunea vișinie un foc de paie. Anticipează că formația giuleșteană se va dezumfla curând și se va întoarce spășită în pluton. Posibil. Ne referim totuși la o grupare promovată în L1 de numai un sezon. Care ar trebui să fie temătoare. Măcar oscilantă.

Posibil însă, mi-e îngăduit să scriu mai posibil?, e ca Rapid să continue creșterea și, crescând, să se transforme din promisiune în certitudine. Implicit, într-o candidată la titlu. Sigur că drumul până acolo e lung și greu. Personal, nu m-ar mira foarte tare dacă Rapid ar rămâne sus și s-ar bate la campionat.

Nu m-aș mira deoarece Grantul întrunește o serie de elemente capabile să sprijine urcușul. Poate să-l și garanteze. Înainte de orice, echipa e echilibrată pe compartimente și, de subliniat, se apără strașnic. În ciuda faptului că linia sa de fund e dominată de „veterani”, căpitanul Săpunaru de 38 de ani, J. Morais de 36, vârstă pe care D. Grigore o va împlini chiar miercuri, Rapid a primit doar 4 goluri în 9 meciuri! Cele mai puține. Portarul H. Moldovan a gafat copilărește în duelul cu Petrolul. În rest însă, și-a făcut datoria cu prisosință.

foto: Raed Krishan/GSP

Părerea mea e că, paradoxal, transferul lui Rareș Ilie la Nice n-a slăbit formația. Mai degrabă a întărit-o și a ambiționat-o, întrucât tinerii Sefer, Costache și Pănoiu, i-aș încadra aici până și pe Onea și pe Al. Ioniță II, gândesc: „Dacă a reușit Rareș să dea lovitura, de ce n-am reuși și noi?”. Asta îi poate mobiliza.

O idee remarcabilă s-a dovedit achiziționarea atacantului croat Dugandzici, autorul unicului gol din partida de la Voluntari, vârf pe care CFR Cluj trebuie că-l regretă în mod deosebit după accidentarea lui Debeljuh.

Sunt și alte elemente, în general știute, în măsură să susțină ascensiunea vișinie. Darea în folosință a noului stadion a înviorat atmosfera, Săpunaru et Comp. evoluând acasă în prezența unui public numeros. Rareori sub 10.000 de oameni. Dacă alte echipe au spectatori, uneori mai mulți decât în Giulești, Rapid are exclusiv suporteri. Există atmosferă frumoasă și pe alte arene, de acord. Dar parcă nicăieri nu se cântă ca la Rapid și nu se pune atât suflet. Atât patos.

Servesc cauzei atragerea unui investitor de talia multimilionarului Dan Șucu, dispus să bage adânc mâna în buzunar, cât și, în alt plan, ambiția și realismul lui Adi Mutu. Fost mare fotbalist, alintat „Briliantul” și „Fenomenul”, acesta vrea să ajungă și mare antrenor. Conștient că un asemenea traseu presupune întâi rezultate și abia apoi, dacă mai e loc, și spectacol, Mutu încearcă să joace economic și, de regulă, izbutește. Rapid nu-i sclava pragmatismului exagerat de tip CFR Cluj, dar nici nu-i întoarce spatele. Caută victoria indiferent de preț.

În Grant nu se discută deschis despre câștigarea campionatului. Doar despre calificarea în play-off. Fiți însă convinși că, deși nu se vorbește despre titlu, întreaga suflare vișinie visează la el. Ar fi al patrulea din istorie și ar lumina centenarul clubului din 2023. Atât că până acolo, repet, e drum lung și anevoios. Chiar foarte lung. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.