Neftchi Baku, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf (46 de ani) în Azerbaidjan, a învins-o sâmbătă pe Sumqayit cu 3-0. Ultima reușită a venit la finalul unei acțiuni colective prelungite.
Reghecampf are un start bun de mandat pe banca lui Neftchi. A fost la câteva minute să ducă echipa în play-off-ul Conference League, iar în campionat a câștigat 4 din primele 5 partide.
Fostul antrenor de la FCSB și CSU Craiova are motive de satisfacție și în privința jocului. Golul de 3-0 din partida cu Sumqayit l-a făcut să exclame: „Ghiciți! Câte pase am reușit? Asta e echipa mea! Felicitări!”.
VIDEO Neftchi Baku, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf, gol după o fază de tiki-taka
Într-adevăr, acțiunea este una deosebită, o fază de tiki-taka în care fotbaliștii lui Neftchi au izbutit 20 de pase consecutive. Mingea s-a plimbat rapid, din zona fundașilor centrali, în ambele flancuri, până la Rahman Hadzhiyev. Vârful în vârstă de 29 de ani a înscris cu un șut din 10 metri, deviat și de portarul advers.
Neftchi Baku ocupă locul 3 în prima divizie din Azerbaidjan. Are 12 puncte în primele 5 runde, un golaveraj 12-5.
{{text}}