International   •   Liga Campionilor   •   etapa #1

23 de goluri în prima seară de Champions League » Mbappe, decisiv în PSG - Juventus + Dinamo Zagreb provoacă marea surpriză

+26 Foto
Grupele Ligii Campionilor 2022-2023 au debutat marți. PSG - Juventus 2-1, capul de afiș al serii, a fost tranșat de Kylian Mbappe

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 06 septembrie 2022

Grupele Ligii Campionilor 2022-2023 au debutat marți. PSG - Juventus 2-1, capul de afiș al serii, a fost tranșat de Kylian Mbappe, în vreme ce Dinamo Zagreb și Șahtior au furnizat două surprize de proporții.


Grupa E

FINAL. Dinamo Zagreb - Chelsea 1-0

Champions League a debutat cu o surpriză uriașă. La Zagreb, Chelsea a capitulat în fața lui Dinamo! Singurul gol a venit pe contraatac, în prima repriză. Orsic a încheiat o acțiune de 50 de metri cu o finalizare superbă, pe lângă Kepa.


Dinamo Zagreb: Livakovic - Moharrami, Sutalo, Peric - Ristovski, Ademi, Misic, Ivanusec, Ljubicic - Petkovic, Orsic 

Antrenor: Ante Cacic 



Chelsea: Kepa - Azpilicueta, Koulibaly, Fofana - James, Mount, Kovacic, Chilwell - Havertz, Aubameyang, Sterling 

Antrenor: Thomas Tuchel

FINAL. Salzburg - AC Milan 1-1

În Austria, Fernando și Okafor au colaborat la deschiderea scorului, o fază la care Bennacer a pierdut nepermis balonul în fața careului. Campioana Italiei a echilibrat balanța la capătul unui contraatac-blitz finalizat de Saelemaekers, insuficient totuși pentru 3 puncte.

Salzburg: Kohn - Dedic, Solet, Wober, Ulmer - Capaldo, Seiwald, Kjaergaard - Kmaeri - Fernando, Okafor 

Antrenor: Matthias Jaissle 



AC Milan: Maignan - Calabria, Tomori, Kalulu, T. Hernandez - Tonali, Bennacer - Saelemaekers, De Ketelaere, Rafael Leao - Giroud 

Antrenor: Stefano Pioli

Grupa F

FINAL. RB Leipzig - Șahtior 1-4

Victorie total neașteaptă a ucrainenilor în Germania. Cel mai captivant moment s-a petrecut în minutul 16, la primul gol, când Gulacsi, portarul lui Leipzig, a ieșit să construiască la 30 de metri depărtare de buturi, a controlat defectuos balonul și i-a permis lui Shved să marcheze cu poarta goală de la distanță.

Leipzig: Gulacsi - Simakan, Diallo, Orban, Halstenberg - Szoboszlai, Laimer, Schlager, Nkunku - A. Silva, Werner 

Antrenor: Domenico Tedesco 



Șahtior: Taylor, Bondar, Matviyenko, Konoplia - Bondarenko, Stepanenko, Sudakov - Shved, Zubkov, Mudryk 

Antrenor: Igor Jovicevic

FINAL. Celtic - Real Madrid 0-3

Anihilată o repriză în Scoția, campioana Europei s-a descătușat după pauză. Valverde și Vinicius au reeditat golul din finala Ligii, Modric l-a executat pe Joe Hart cu un exterior superb, iar Hazard, pasator la reușita croatului, a izbutit să închidă tabela.

Celtic: Hart - Juranovic, Carter-Vickers, Jenz, Taylor - O'Riley, McGregor, Hatate - Abada, Giakoumakis, Jota 

Antrenor: Ange Postecouglou 



Real Madrid: Courtois - Carvajal, Militao, Alaba, Mendy - Modric, Tchouameni, Kroos - Valverde, Benzema, Vinicius 

Antrenor: Carlo Ancelotti

Grupa G

FINAL. Sevilla - Manchester City 0-4

Haaland a deschis balul în Champions League pentru Manchester City. S-a poziționat perfect în două momente și a încheiat atacurile purtate în mare viteză de campioana Angliei. „Dubla” norvegianului a fost desăvârșită la Sevilla de golurile lui Foden și Dias.

Sevilla: Bounou - Carmona, Gudelj, Nianzou - Navas, Rakitic, Delaney, Acuna - Isco, Gomez, Alex Telles 

Antrenor: Julen Lopetegui 



Manchester City: Cancelo, Dias, Akanji, S. Gomez - Bruyne, Rodri, Foden - B. Silva, Haaland, Grealish 

Antrenor: Pep Guardiola

FINAL. Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0

Dortmund a defilat pe teren propriu. Reus a deschis scorul după ce s-a distrat cu fundașii danezilor, Guerreiro a majorat avantajul înainte de pauză, gol în fața porții goale, în timp ce Bellingham l-a executat spre finalul partidei pe Ryan din 10 metri.

Borussia Dortmund: Meyer - Meunier, Sule, Schlotterbeck, Guerreiro - Ozcan, Bellingham - Brandt, Reus, T. Hazard - Modeste 

Antrenor: Edin Terzic 



Copenhaga: Ryan - Diks, Khocholava, Vavro, Kristiansen - Falk, Lerager - Claesson, Zeca, Daramy - Cornelius 

Antrenor: Jess Thorup

Grupa H

FINAL. PSG - Juventus 2-1

Mbappe a fost MVP în cel mai tare meci de marți. Francezul a spart gheața cu un voleu plasat la lung, după o pasă excelentă primită de la Neymar. KM7 a lovit și la mijlocul primului act: a combinat cu Hakimi și a finalizat tot din prima, tot la colțul lung, de această dată dintr-o poziție centrală. Juve a redus din ecart în startul reprizei secunde, când Donnarumma a apreciat greșit centrarea lui Kostic, iar McKennie a punctat cu capul.

PSG: Donnarumma - Ramos, Marquinhos, Kimpembe - Hakimi, Verratti, Vitinha, Mendes - Messi, Mbappe, Neymar 

Antrenor: Cristophe Galtier 



Juventus: Perin - Bremer, Bonucci, Danilo - Cuadrado, Rabiot, Paredes, Miretti, Kostic - Vlahovic, Milik 

Antrenor: Massimiliano Allegri

FINAL. Benfica - Maccabi Haifa 2-0

Benfica și-a respectat statutul de favorită și a câștigat pe Estadio da Luz. Grimaldo, cu pasă decisivă la golul lui Rafa Silva și eurogol de la 20 de metri 4 minute mai târziu, a fost omul meciului.

Benfica: Bah - Antonio Silva, Otamendi, Grimaldo - Florentino, Fernandez - Neres, Rafa Silva, Joao Mario - Ramos 

Antrenor: Roger Schmidt 



Maccabi Haifa: Cohen - Sundgren, Batubinsika, Seck, Goldberg - Mohamed, Lavi, Chery - David, Pierrot, Haziza 

Antrenor: Barak Bakhar

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.