International   •   Conference League   •   WEST HAM - FCSB

Duckadam, devastator cu jucătorii de 3,2 milioane de euro ai lui Becali: „Transferuri făcute pe simpatii. Foarte greu pentru Miculescu să mai prindă echipa ca titular”

David Miculescu // foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 07 septembrie 2022

Helmut Duckadam (63 de ani), fost președinte de imagine la FCSB, critică strategia de la FCSB, inclusiv principalele transferuri ale verii, Andrea Compagno și David Miculescu, pentru care s-au plătit în total 3,2 milioane de euro. 

Helmut Duckadam, portarul de legendă al Stelei, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, a făcut o analiză devastatoare a situației din prezent de la FCSB.

Eroul de la Sevilla nu este impresionat de cei doi jucători cumpărați cu bani mulți de Gigi Becali în această vară, Andrea Compagno și David Miculescu. Despre cel din urmă, spune că „îi va fi greu să mai prindă echipa ca titular”. În schimb, pe Compagno nu-l vede potrivit jocului echipei, încurat de momente de egoism.

Helmut Duckadam, devastator: „Nu cred că Andrea Compagno va face față la FCSB. Fiecare joacă pentru el”


„Nu cred că Andrea Compagno se va impune. Jocul echipei nu e făcut pentru un număr 9, un vârf de careu. Este un jucător care poate ajuta echipa, dar are nevoie de mingi și nu știu dacă le va primi. Chiar am urmărit primul său joc, eram foarte curios înainte de partidă câte centrări bune va primi, cât va fi jucat.

Nu, la FCSB joacă în ultimii ani fiecare pentru el, să iasă în evidență, să prindă un contract afară. Nu există un joc omogen, vin jucători, stau 2-3 săptămâni și pleacă. Așa e foarte greu să ai o echipă omogenă. Eu nu cred că va face față. Dacă vor trece 2-3 partide fără să marcheze, va intra pe lista neagră”, a afirmat Duckadam la Pro Arena. 

Helmut Duckadam: „Lui Miculescu îi va fi greu să mai prindă echipa. La FCSB s-au făcut transferuri pe simpatii”

„Cred că au greșit când au dat atâția bani pe Miculescu. Este un jucător tânăr, care a ieșit de câteva ori în evidență. Ce voi spune nu va fi pe placul suporterilor: nu a făcut câteva jocuri bune la rând. Cred că îi va fi foarte greu să mai prindă echipa ca titular. Avantajul lui este că este un jucător tânăr.


Au făcut transferuri în pripă, pe simpatii, ce știu eu? Nu cred că a existat o strategie coerentă. De aici și declarația lui Mihai Stoica, că n-au un lot care să facă față atât în cupele europene cât și în campionat. N-au posturile asigurate... de la mijloc în sus au jucători talentați, dar nu e de ajuns.

Acolo, dacă patronul place pe cineva, îl transferă. Are această putere, e echipa dânsului. Antrenorul trebuie să se acomodeze cu acei jucători. Ai jucători care au jucat doar câte un minut. Achim, de exemplu. Din câte am înțeles, nu a știut nimeni de acest transfer, nici antrenorul, nici Mihai Stoica”, a concluzionat Duckadam. 

1,7 milioane de euroa plătit Gigi Becali pentru David Miculescu, adus de la UTA. Compagno a costat 1,5 milioane

Cum arată primul 11 pregătit de Nicolae Dică în West Ham - FCSB

Meciul direct le găsește pe West Ham și FCSB cu situații extrem de complicate în campionatul intern. Englezii au ratat aproape complet startul sezonului în Premier League și sunt pe antepenultimul loc, având doar 4 puncte după 6 etape. Aici ai echipele pregătite de Nicolae Dică, respectiv David Moyes în West Ham - FCSB, primul meci din grupa de Conference League. 

Mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.