Arbitrul Istvan Kovacs, care împlinește 38 de ani pe 16 septembrie, i-a dat cartonaș galben lui Thomas Tuchel, fostul antrenor al lui Chelsea, pentru proteste. Sezonul trecut, i-a pus la punct cu mână de fier pe tehnicienii lui Manchester City și Atletico Madrid. Marți seară, Daily Mail l-a notat cu 7, după Dinamo Zagreb - Chelsea 1-0.
După cel mai bun an al carierei, cu 11 meciuri în cupele europene, inclusiv sfert și semifinală de Champions League, plus prima finală de Conference, fiind selectat de FIFA printre arbitrii Mondialului din Qatar, Istvan Kovacs a avut un start mai ezitant în acest sezon.
A greșit și la derby-ul Craiovei, și la Levski - Hamrun, în Conference, când bulgarii au făcut plângere la UEFA împotriva lui, pentru că a dat drumul la joc după un gol al gazdelor, deși un fotbalist al maltezilor era în jumătatea adversă de teren, tocmai acel jucător fiind decisiv la reușita oaspeților în acea fază.
Thomas Tuchel către Istvan Kovacs: „Mie îmi arăți cartonașul?"
A fost delegat însă chiar la prima partidă a primei etape din grupele Ligii, marea surpriză Dinamo Zagreb - Chelsea 1-0, și a condus ferm confruntarea de pe „Maksimir".
"Centralul", care va împlini 38 de ani pe 16 septembrie, a primit o notă bună în Daily Mail. 7. Nimeni de la Chelsea nu a luat 7, la insulari maximum a fost 6,5, iar managerul Thomas Tuchel a văzut 5 în cotidianul britanic. Când Tuchel a protestat vehement, în minutul 77, susținând că adversarii trag de timp la schimbări, Kovacs i-a "galben".
Tehnicianul a făcut un gest ca și cum l-ar fi întrebat "Mie îmi arăți cartonașul?". Nu doar lui. Și asistentul său, maghiarul Zsolt Lőw, a fost avertizat.
Istvan Kovacs, precedentele „dueluri" cu legendele
Nu era o premieră pentru Istvan. Mereu a fost intransigent cu antrenorii, indiferent de numele lor. În afara lui Tuchel, mai sunt două exemple de „uriași” liniștiți în Champions, în primăvară:
- Diego Simeone. Pe 5 aprilie, la Manchester City - Atlético Madrid (1-0), în turul „sferturilor„, amenințătorul argentinian a fost nemulțumit de o decizie a arbitrului. Kovacs i-a spus că îl elimină dacă nu se calmează.
- Pep Guardiola. Pe 26 aprilie, tot pe Etihad, la City vs Real (4-3), în manșa 1 a semifinalelor, i-a dat „galben” fără să clipească faimosului manager al „cetățenilor”.
Istvan Kovacs a uitat cartonașul la jambiera ruptă
Prestația lui Kovacs la Zagreb nu a fost chiar fără eroare. Sportske Novosti a evidențiat faza din minutul 84. „Atac nesăbuit al lui Cucurella la Ivanušec”, a comentat jurnalul croat. Fundașul lui Chelsea i-a scos gheata din picior și i-a rupt jambiera în zona gleznei. „Din nu se știe ce motiv, Cucurella nu a primit nici cartonaș galben”.
Lipsa avertismentului a fost taxată și de ziariștii englezi. The Guardian a notat și faultul lui Koulibaly din minutul 73: „A scăpat fără cartonaș”. Ar fi fost al doilea. Pe primul îl văzuse cu șase minute înainte.
5 galbenea dat Istvan Kovacs marți seară, la Zagreb: Baturina - Koulibaly, Mount, pe lângă avertismentele pentru managerul lui Chelsea și secundul acestuia
Jorginho s-a ținut după „central”
Imediat după pauză, înainte ca jocul să fie reluat, camerele TV i-au surprins pe Istvan Kovacs și pe Jorginho. Brazilianul, vicecăpitanul lui Chelsea, dar rezervă în acel moment (a intrat în minutul 59), i-a vorbit „centralului” de o fază din prima repriză. Kovacs i-a zâmbit, spunându-i jucătorului că a văzut și el.
În minutul 77, după ce arbitrul le-a dat cartonașe ambilor antrenori ai londonezilor, același Jorginho, cu banderola pe braț, a protestat. Istvan l-a avertizat doar, fără să-i arate și lui „galben”.
Mihai Artene, la fel de bun ca ofsaidul semiautomat
Ambii asistenți ai lui Kovacs, Vasile Marinescu și Mihai Artene, au fost la înălțime marți seară. Dar cel de-al doilea s-a evidențiat mai mult. În repriza a doua, când Chelsea ocupase terenul advers, căutând golul egalării, Artene a observat și semnalizat perfect pozițiile afară din joc ale oaspeților, multe la limită.
A fost mai rapid decât ofsaidul semiautomat. Sistemul care ajută asistenții mai mult decât VAR-ul cu liniile sale. 12 camere de luat vederi urmăresc mingea și 29 de puncte ale fiecărui jucător răspândite pe tot corpul de 50 de ori pe secundă. Și o reluare 3D e generată pe ecran în câteva secunde!
{{text}}