CS Universitatea Craiova ar vrea să îl aducă pe atacantul olandez Kevin Luckassen (29 de ani), liber de contract după despărțirea de Kayserispor.
Mirel Rădoi a cerut de urgență un înlocuitor pentru Elvir Koljic. Atacantul bosniac s-a accidentat în repriza secundă a eșecului cu Hermannstadt, scor 0-1, a fost deja operat și va sta pe bară aproximativ 3 luni.
Kevin Luckassen, dorit la CS Universitatea Craiova
Clubul oltean s-ar fi orientat către Kevin Luckassen, potrivit Fanatik. Vârful olandez cunoaște bine fotbalul românesc. În ianuarie 2020 era adus de Mircea Rednic la Poli Iași. Între timp a mai evoluat pentru Viitorul și Sepsi.
În acest moment este liber de contract, după despărțirea de Kayserispor. Turcii plătiseră 800.000 de euro pentru a-l transfera de la gruprea lui Gică Hagi.
Lukassen a fost aproape și de un transfer la Rapid în această vară, fiind dorit insistent de Adrian Mutu. În cele din urmă, giuleștenii l-au adus pe Marko Dugandzic, de la CFR Cluj.
Kevin Luckksen, cu numărul 42 / FOTO: ImagoLuckassen și Markovic, pentru atacul lui CSU Craiova
Fără Koljic, Lukassen ar lupta pentru postul de titular în atacul Craiovei cu Jovan Markovic. Rădoi preferă un sistem 4-3-3, cu un singur „nouar”.
Markovic, internațional în vârstă de 21 de ani, vine după cel mai bun meci al sezonului, „dubla” din poarta Farului, în victoria 4-3.
20 de goluria reușit Luckassen în Liga 1 (60 de meciuri)
{{text}}