Special

Cel mai dureros meci comentat de Emil Grădinescu: „Am simțit că mi-a amorțit brațul stâng”

Emil Grădinescu, invitat la podcastul Profu' de Sport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 09 septembrie 2022

Emil Grădinescu, cel mai cunoscut comentator TV de sport din România, a fost invitat la podcastul GSP „Profu' de Sport”, unde a vorbit despre cel mai dureros meci comentat vreodată, Danemarca - România 2-2, în preliminariile EURO 2004. „Tricolorii” au luat atunci gol la ultima fază și au căzut pe locul 3 în grupă, ratând turneul final.

VIDEO. Emil Grădinescu: „Cel mai dureros meci a fost egalul din Danemarca”

>

- Există meciuri comentate pe care ai vrea să le uiți? 
- Danemarca - România 2-2, PSG - Steaua 5-0. Ambele meciuri cu Muntenegru de anul ăsta, m-au îmbolnăvit ... A, și returul Stelei la Middlesbrough. Dar cel mai dureros, și asta și din punct de vedere fizic, pentru că am simțit că mi-a amorțit brațul stâng, a fost egalul din Danemarca.

- L-ai trăit atât de intens? 
- Da, era meciul calificării. Și nu se mai termina, ne uitam la Urs Meier, „fluieră, omule, odată!”. Bine, dacă o luăm la rece, omul a judecat corect. Dar nu se mai termina și noi eram aproape calificați. Mă rog, mergeam la baraj, unde cred că întâlneam Spania. Atunci mi-a amorțit mâna ...

- Te implici atât de adânc în meci, emoțional vorbind? 
- Sigur că da. Mai ales la meciurile naționalei sau la meciurile echipelor românești în cupele europene. Mulți mă întreabă „da' ce, tu ții cu CFR-ul?”. Păi, cum să nu, ce, sunteți nebuni la cap? E echipă românească. La fel și cu Dinamo, FCSB sau Steaua. Nu mai vorbesc de echipa națională ... Și aici vreau să fac o paranteză, dacă-mi dai voie.

- Te rog! 
- Toată lumea se întreabă ce se întâmplă cu echipa națională, de ce nu mai apar jucători, de ce nu vine nimic din urmă. De ce? Pentru că nu se lucrează bine cu juniori. De ce nu se lucrează bine cu juniorii? Pentru că nu ai antrenori buni. De ce nu ai antrenori buni? Pentru că nu-i plătești. De ce nu-i plătești? Pentru că eu, investitor care am o școală privată de fotbal, nu prea îmi permit să dau bani să-mi risc investiția cheltuind peste măsură cu antrenorul, cu terenul de joc. 

- Așa...
- De ce nu-mi permit? Pentru că nu sunt sigur că juniorii mei vor fi vânduți, că vor ajunge să primească contracte de profesioniști și o să îmi scot banii. Păi de ce nu se întâmplă asta? Pentru că, vezi FC Argeș, UTA, Botoșani etc, la noi este o invazie de jucători străini. Și-atunci tu, investitor într-o școală de fotbal, nu îți permiți riscul de a investi peste măsură, pentru că nu ai garanția că poți vinde ceea ce produci. La noi, 30-40-50% dintre jucători sunt aduși de afară. Mulți dintre ei slabi.

VIDEO. Danemarca - România 2-2

Danemarca - România 2-2 
Au marcat: Tomasson (35-pen), Laursen (90+5) / Mutu (61), Pancu (72)

România: Lobonţ - Stoican, Iencsi, Chivu, Raţ - Fl. Dumitru (70 Fl. Cernat), Rădoi, Pancu, D. Munteanu - I. Ganea (67 Fl. Bratu), Mutu (90+2 Şoavă)
Antrenor: Anghel Iordănescu

Danemarca: T. Sorensen - Helveg, Laursen, Henriksen, Jensen - Wieghorst, Gravesen - Gronkjaer, Tomasson, Jorgensen - Sand
Antrenor: Morten Olsen

VIDEO. Emil Grădinescu, invitat la Profu' de sport (podcast integral)

Mai multe știri din podcastul GSP Profu' de Sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.