International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Loris Karius, portarul care a „îngropat-o” pe Liverpool în finala Champions League, rămâne în Premier League!

Loris Karius // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 septembrie 2022

Loris Karius (29 de ani) a semnat cu Newcastle după despărțirea de Liverpool, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, specializat în mercato.

Portarul neamț care a „îngropat-o” pe Liverpool în finala Champions League din 2018, în care a comis două gafe colosale, a semnat un contract până în ianuarie, potrivit Daily Telegraph.

Newcastle l-a transferat pe Karius în regim de urgență după ce l-a cedat pe Martin Dubravka la Manchester United sub formă de împrumut.

Newcastle l-a transferat pe Loris Karius, portarul care a „îngropat-o” pe Liverpool în 2018


Karius nu va fi titular, poziția în primul „11” aparținându-i lui Nick Pope. Newcastle mai are doi portari în lot, pe Karl Darlow (31 de ani) și Mark Gillespie (30), dar primul este accidentat.

Cumpărat de Liverpool de la Mainz în 2016, în schimbul a 6,2 milioane de euro, Karius a avut cel mai bun sezon în tricoul „cormoranilor” în 2017/2018, când Klopp l-a folosit în 33 de partide. 

Karius a „îngropat-o” pe Liverpool în chiar cel mai important meci al sezonului, finala Champions League cu Real Madrid, câștigată de „los blancos” cu 3-1 în urma a două gafe colosale comise de portar.

După acel meci, Liverpool l-a împrumutat la Beșiktaș până în 2020, iar ulterior, pentru sezonul 2020/2021, la Union Berlin. Karius nu a revenit la forma care l-a consacrat, iar Liverpool l-a lăsat să plece liber în această vară.


Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.