Omul de afaceri Ion Țiriac (83 de ani) a comentat vestea divorțului dintre Simona Halep (30 de ani, 7 WTA) și Toni Iuruc (43 de ani).
Ion Țiriac și-a petrecut ultimele săptămâni la domeniul pe care îl deține în Namibia. Revenit în România pentru a promova turneul Ţiriac Foundation Trophy, programat la București săptămâna viitoare, omul de afaceri a fost întrebat și despre divorțul dintre Simona Halep și Toni Iuruc.
Ion Țiriac, întrebat despre divorțul dintre Halep și Iuruc
„Eu n-am mai vorbit cu Simona nici la telefon, nici personal de două, trei luni. Eu am fost prin Africa la elefanţi, animale. Crocodilul era să mă mănânce, cobra am mâncat-o eu după aia. Proteină se numeşte, acolo mănânci orice.
Relaţiile mele cu Halep, cu Sorana, sunt nişte relaţii logice, normale, dar îmi ştiu lungul nasului. Şi azi mi-l ştiu şi am rămas... Am o mare calitate, una singură: sunt cu picioarele pe pământ. Ştiu de unde am plecat, de la Braşov, Steagul Roşu, de la 16 ani.
Nu pot eu să-mi dau cu părerea despre ce face un om sau nu face când închide uşa. Un pic de respect ar trebui totuși să aibă persoana publică. Persoana publică are datoria să împartă din toate punctele de vedere, nu numai binele, ci şi treburile care nu-i convin.
Treaba asta are totuşi o graniţă pe undeva. Ar trebui atunci când închide uşa să respectăm pe toată lumea cu uşa închisă”, a spus Ion Țiriac, potrivit Orange Sport.
{{text}}