Liga 1

Precizările Jandarmeriei după FCU Craiova - Rapid: 9 amenzi și 7 persoane interzise un an pe stadion!

+13 Foto
Săpunaru le-a reproșat jandarmilor folosirea gazelor lacrimogene

Articol de Viorel Tudorache  —  Sunday, 11 September 2022

Jandarmii responsabili cu menținerea ordinii publice la meciul dintre FCU Craiova și Rapid, scor 1-0, au emis un comunicat referitor la incidentele din finalul meciului, când s-a recurs la spray-urile cu gaze lacrimogene din dotare.

În finalul partidei, suporterii lui Rapid au fost inflamați de un gest al unei persoane ce purta o vestă specifică stewarzilor. Aceasta a încercat să „fure” unul dintre bannerele afișate de giuleșteni, ceea ce a provocat o reacție rapidă a rapidiștilor.

Unii dintre ultrașii din peluză au încercat să pătrundă în zona pistei de atletism, ceea ce a condus la intervenția cu gaze lacrimogene a brigăzii de stewarzi.

Jandarmeria a confirmat că firma de pază angajată de club a fost responsabilă cu utilizare de gaze lacrimogene, deși Săpunaru le reproșase această decizie jandarmilor imediat după fluierul final al meciului.

Comunicatul Jandarmeriei după FCU Craiova - Rapid 1-0

În continuare, comunicatul integral al jandarmilor responsabili cu menținerea ordinii publice:

Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova și Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au asigurat măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele FCU Craiova 1948 și FC Rapid București, disputat sâmbăta, pe Stadionul Municipal Târgu-Jiu.

Forțele de ordine au acționat pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, în scopul asigurării unui climat de ordine la nivelul municipiului Târgu-Jiu, dar și în stadion pentru siguranța participanților la acest eveniment sportiv.

Referitor la situația, din cea de-a doua repriză, când membrii galeriei oaspete au rupt mai multe scaune, le-au aruncat în teren și au încercat să pătrundă pe suprafața de joc, facem precizarea că reprezentanții firmei de pază au intervenit inițial, potrivit obligațiilor legale, folosind substanțe iritant lacrimogene.

Jandarmii au intervenit ulterior, pentru a detensiona situația și a împiedica escaladarea conflictului, fapt care s-a și întâmplat în momentul în care aceștia au ajuns în fața tribunei.

Întrucât s-a creat o confuzie, referitoare la folosirea substanțelor iritant lacrimogene, reiterăm ca acestea au fost folosite de către personalul firmei de pază, contractată de către organizator.

Subliniem faptul că forțele de ordine au avut o atitudine proactivă, menținând permanent dialogul cu suporterii, dezaprobând orice fel de manifestare de violență verbală sau fizică.

În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 4300 lei. Șapte dintre suporteri primind și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 1 an.

Totodată, au fost întocmite actele de constatare, necesare începerii cercetării pentru o faptă de natură penală, prevăzută de Legea nr 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare. În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

- Comunicat Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova și Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj

Printre cei identificați și amendați se numără și cel care a încercat să fure bannerul.

VIDEO cu declarațiile lui Cristian Săpunaru după FCU Craiova - Rapid

>

Mai multe știri despre scandalul de la FCU Craiova - Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.