Sporturi   •   Tenis   •   DEZBATERE

Ion Țiriac a întrerupt dialogul dintre Sorana și jurnaliști: „Serena Williams e cea mai mare?! Dar de ea nu ați auzit?”

Ion Țiriac (83 de ani) contestă faptul că Serena Williams (40 de ani), retrasă din activitate la US Open 2022, este cea mai mare jucătoare din istoria tenisului.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 11 septembrie 2022

Ion Țiriac (83 de ani) contestă faptul că Serena Williams (40 de ani), retrasă din activitate la US Open 2022, este cea mai mare jucătoare din istoria tenisului. 

Ion Țiriac și Sorana Cîrstea au prefațat turneul Țiriac Foundation Trophy, din categoria WTA 125, programat la București săptămâna viitoare. Printre subiectele abordate în timpul conferinței s-a numărat și retragerea Serenei Williams. 

Ion Țiriac: „Serena Williams e cea mai mare?!”

Întrebată despre sentimentul trăit la US Open, prezentă la ultimul turneu al Serenei, Sorana Cîrstea a spus: „Având în vedere că nu am avut niciun contact cu Serena, nu am prea multe sentimente”. A urmat un dialog în care Ion Țiriac a intervenit brusc:


  • Reporter: Întrebarea se referea la faptul că s-a retras cea mai mare campioană a tenisului.
  • Țiriac: Dar este cea mai mare?
  • Reporter: Cea mai titrată!
  • Țiriac: De o australiancă, Court Smith Margaret, ați auzit cumva?
  • Reporter: Vorbim de era Open.
  • Țiriac: Venind înapoi acasă, ați întrebat-o pe ea de Serena, eu nu vreau să comentez de Serena, o să spun că a fost o jucătoare de tenis matematică, extraordinară. Îi cunosc familia de când aveau 15 ani, aceste fete au jucat la mine (n.r. la turneele patronate de Țiriac) fără să ceară un leu, un dolar, o rublă sau un yen pentru prezență și erau o familie deosebită. Viața schimbă lumea, banii schimbă persoanele. Sigur, e o personalitate care o să rămână în sportul lor, probabil ca cea mai mare câștigătoare de bani din lume, în acest moment, în sport.
  • Reporter: 90 de milioane de dolari.
  • Țiriac: Pe zi, poate.
  • Reporter: Din premii.
  • Țiriac: Din premii, sigur că da, dar trebuie să faceți o socoteală că un sportiv, pe teren, câștigă 10-12% din ce câștigă în afară. Deci, consideră un miliard și mergi mai departe.

Serena Williams sau Margaret Court? 

Margaret Court este jucătoarea cu cele mai multe trofee de Grand Slam cucerite în carieră, 24, între 1961 și 1973.

Susținătorii Serenei Williams susțin că titlurile australiencei nu ar avea însă aceeași greutate. Era Open, cea a tenisului profesionsit actual, a început în anul 1968.


Sora mai mică a familiei Williams are 23 de trofee de Grand Slam, 7 la Australian Open, 3 la Roland Garros, 6 la Wimbledon și 5 la US Open.

VIDEO Ion Țiriac, anunț uriaș despre cele două românce ajunse în finala de la Wimbledon: „Suntem de acord să le trimitem imediat la academia lui Nadal”

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.