Campionate

Scandal monstru în Serie A » VAR-ul italian, gafă de Liga 1 la Juventus - Salernitana: „Sunt fără cuvinte, incredibil!”

Juventus a revenit de la 0-2 la 3-2 în fața celor de la Salernitana, dar reușita lui Milik din prelungiri n-a fost validată dintr-o eroare tehnică. Bonucci a fost judecat în ofsaid, deși e ținut în joc de Candreva.

Articol de Daniel Scorpie  —  luni, 12 septembrie 2022

O gafă incredibilă a sistemului VAR a declanșat scandalul uriaș în Serie A. Juventus a revenit de la 0-2 la 2-2 în fața celor de la Salernitana, a marcat golul victoriei, dar reușita lui Milik din prelungiri n-a fost validată dintr-o eroare tehnică. Bonucci a fost semnalizat în ofsaid, deși era ținut în joc de Candreva.

Juventus a scăpat printre degete victoria cu Salernitana. A marcat golul decisiv în prelungiri (90+6), după ce tot în timpul adițional egalase prin Bonucci. 

Scandal cu VAR după Juventus - Salernitana

Reușita izbăvitoare a lui Milik a fost însă anulată pe motiv de ofsaid la Bonucci, arbitrul considerând că a influențat faza. De-aici s-a lăsat cu scandal și cu un meleu la centrul terenului, în care s-au implicat jucătorii ambelor echipe. Milik, Cuadrado, dar și antrenorul Max Allegri au fost eliminați, plus Fazio de la oaspeți.

Reluările televiziunii italiene le dau dreptate torinezilor. Candreva, care se afla aproape de colțul terenului, îl scoate din ofsaid pe Bonucci.

Imaginea care demonstrează că Bonucci era ținut într-o poziție regulamentară de Candreva

Explicația șefilor arbitrajului din Italia

Într-un comunciat de presă emis astăzi, șefii arbitrajului italian susțin că în camera VAR nu a fost disponibilă nicio imagine în care să se vadă poziția lui Candreva în momentul pasei.

„Comisia tehnică a revăzut imaginile de la meciul amintit și nu a găsit nicio corespondență cu imaginile din spațiul public. Comisia a cerut și companiei care s-a ocupat de implementarea VAR să spună dacă în cameră au fost disponibile acele unghiuri. Răspunsul a fost negativ. Cred că astfel am adus lămuririle necesare asupra incidentului de pe Juventus Stadium”, se arată în comunicat.

„Fără cuvinte. Incredibil”, a reacționat și Cuadrado, acuzându-i pe cei din camera VAR că au apreciat eronat faza. Conform liniei trasate pe imaginea polonezului, pare că lui Juve i s-a furat un gol. Bonucci e și el revoltat și susține că poziția lui Candreva nici nu a fost luată în calcul. 

„Sepe oricum nu ajungea la minge, indiferent ce aș fi făcut eu. Eu nu am influențat deloc faza, nu mă aflu într-o poziție activă, dar e posibil ca arbitrul Mercenaro să fi văzut un cadru mai restrâns".

De la protestele torinezilor s-a ajuns repede la altercații și spiritele s-au încins rău de tot. Cuadrado, Kean, Fazio și antrenorul Allegri au văzut cartonașe roșii și vor fi suspendați.

Allegri se apără

Tehnicianul bianconerilor susține că nu i-a spus niciun cuvânt "centralului", dar nu dă vina pe arbitraj pentru remiză: „Nu am avut noroc cu VAR-ul de la începutul sezonului. Noi am fost fraieri că nu am reușit să luăm cele trei puncte".

Este al treilea cel mai slab start de campionat pentru Max, 10 puncte în 6 etape, în cele șapte stagiuni în care a pregătit-o pe "Bătrâna Doamnă". z

VIDEO Rezumatul meciului Juventus - Salernitana 2-2

Citește și alte știri din fotbalul european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.