Comisia de Disciplină a FRF decis să amâne verdictul în cazul incidentelor petrecute la finalul meciului dintre FCU Craiova și Rapid, scor 1-0.
- CONTEXT: Seria incidentelor din finalul meciului de la Târgu Jiu a pornit în spatele porții lui FCU, unde a avut loc o încăierare între fanii Rapidului și forțele de ordine;
- Săpunaru s-a certat cu jandarmii, cărora le-a reproșat că au folosit gaze lacrimogene în disputa cu galeria alb-vișiniilor;
- Apoi, căpitanul Rapidului a sărit la bătaie în zona vestiarelor.
Întrunită miercuri, 14 septembrie 2022, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a hotărât să amâne verdictul privind incidentele petrecute la finalul meciului de la Târgu Jiu, în care Săpunaru s-a bătut cu reprezentanți ai celor de la FCU Craiova și a fost în conflict cu jandarmii prezenți la stadion.
Astfel, deciziile în privința clubului oltean, care n-a asigurat desfășurarea meciului în condiții optime, dar și al incidentelor în care a fost implicat Cristi Săpunaru vor fi luate pe 21 septembrie.
Alex Ioniță, suspendat două etape
O primă decizie a fost tiotuși luată. Alex Ioniță a fost suspendat două etape pentru cartonașul roșu pe care l-a văzut în prima repriză. Mijlocașul ofensiv în vârstă de 27 de ani al oaspeților s-a dus cu talpa direct pe gamba lui Vlad Achim, de la spate, fără să atingă mingea!
O intrare extrem de dură, din cauza căreia „centralul” Marian Barbu a fost chemat la margine să revadă fază de către Ovidiu Hațegan, arbitrul din cabina VAR.
Chiar dacă și-a recunoscut vina, playmakerul lui Mutu a văzut direct cartonașul roșu. Inițial, Barbu îi acordase doar „galben”.
Cristi Săpunaru, amendat de Jandarmerie pentru gesturile huliganice de la finalul meciului FCU Craiova - Rapid
Conform informațiilor GSP, printre cei amendați de Jandarmerie la finalil meciului FCU Craiova - Rapid se numără și Cristi Săpunaru, căpitanul alb-vișiniilor fiind protagonistul scandalului.
În total, au fost sancționați 5 reprezentanți ai cluburilor FCU Craiova și Rapid. Valoarea totală a acestor amenzi este de 4.000 de lei, o sumă infimă. Tot puțin va trebui să plătească și clubul organizator, FCU Craiova fiind sancționată contravențional cu 3.000 de lei.
{{text}}