Liga 1

Juan Bauza a dezvăluit motivul pentru care a semnat prelungirea cu FCU Craiova: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 14 septembrie 2022

Curtat de FCSB, Juan Bauza și-a prelungit azi contractul cu FCU Craiova până în 2025. Mijlocașul argentinian a dezvăluit motivele pentru care a semnat o nouă înțelegere cu oltenii. 

La câteva ore după ce FCU Craiova anunța că i-a prelungit contractul lui Bauza, „decarul” argentinian a oferit un interviu pe pagina de facebook a clubului în care a vorbit despre alegerea de a rămâne în Oltenia. 

Juan Bauza: „De când am venit la FCU Craiova am fost tratat foarte bine. Mă simt ca la mine acasă”

„După cum am vorbit cu patronul echipei, sunt foarte fericit. Înseamnă foarte mult pentru mine. De când am venit la FCU Craiova am fost tratat foarte bine. Mă simt ca la mine acasă. La momentul actual sunt concentrat doar pe echipă, să joc, să luptăm. Avem un obiectiv: să intrăm play-off. 

Avem o echipă mare și un antrenor pe măsură. Cred că putem reuși, și după ce ne vom îndeplini obiectivul, să ne luptăm pentru titlu. Sunt foarte fericit, sunt ca la mine acasă. Pe lângă acest lucru, a venit și mama mea aici, urmează să ajungă și tatăl meu. Mă simt cu adevărat împlinit”, a declarat Bauza. 

Bauza și-a prelungit contractul cu FCU Craiova 

De teama că l-ar putea pierde pe Bauza, FCU Craiova a inclus în noul contract al sud-americanului o clauză de reziliere în valoare de 8 milioane de euro, o sumă colosală pentru nivelul Ligii 1. 

Din primele informații obținute de GSP.ro, noul contract al lui Bauza prevede un salariu de 14.000 de euro, dublul sumei pe care Juan o primea până acum.

Cumpărat cu 200.000 de euro de la Csikszereda, Juan Bauza a înscris 5 goluri și a oferit 7 pase decisive în 29 de meciuri la FCU. Gigi Becali a declarat deunăzi că „îmi place Bauza, însă doar din iarnă putem să-l luăm”. Mititelu s-a mișcat rapid și i-a „betonat” contractul lui Bauza pentru a bloca orice șansă a lui Becali de a-l transfera!

 Conform Transfermarkt, Bauza are o cotă de piață de 350.000 de euro.

Citește și alte știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.