Liga Campionilor

Comparat cu Cruyff » Haaland, elogiat de Guardiola, după supergolul din Liga Campionilor

Haaland, elogiat de Guardiola, după supergolul din Liga, Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie  —  Thursday, 15 September 2022

Pep Guardiola (51 de ani), managerul lui Manchester City, și-a amintit de un gol reușit de legendarul olandez Johan Cruyff într-un meci cu Atletico, după ce Erling Haaland (22 de ani) a marcat golul decisiv contra Borussiei Dortmund, în runda a doua a grupelor Champions League, scor 2-1. Iar Rio Ferdinand (43) a completat că doar Zlatan Ibrahimovic (40) mai putea să marcheze așa.

Manchester City a revenit de la 0-1 cu Dortmund și a bifat a doua victorie în grupă, păstrându-și poziția de lider. Și din nou a punctat decisiv Erling Haaland, după ce Stones făcuse 1-1. 

O execuție parcă desprinsă din sporturile de contact, un voleu executat de la nivelul umărului care l-a învins pe Meyer și i-a lăsat mască și pe doi fundași ai Borussiei, foștii săi colegi ce fugeau disperați să-l blocheze. 

O piesă de colecție care i-a impresionat pe toți, de la analiști TV la coechipieri și managerul Guardiola, toți elogiind calitățile norvegianului.

Pep Guardiola: „Erling Haaland trebuie ajutat mereu cu mingi și pase de gol”

E bine să-l avem pe Erling în echipă și că mi-a reamintit de un gol marcat de Cruyff cu mult timp în urmă pentru Barcelona contra lui Atletico. Ce reușită! Mi-am amintit și de dragul meu prieten Ibrahimovic, care are capacitatea de a ridica piciorul până la nivelul barei. La fel şi Erling are această capacitate de a ridica piciorul foarte sus, e foarte flexibil şi este capabil să trimită balonul în poartă dintr-o astfel de poziţie. 

Erling Haaland și Pep Guardiola: Imago Images

Trebuie să-l ajutăm însă mereu cu mingi și pase de gol, altfel Haaland de unul singur nu va putea câștiga meciuri sau trofee. Are nevoie de ocazii construite de colegi și el va fi acolo, pregătit mereu să înscrie”, a declarat managerul „cetățenilor”.

Rio Ferdinand: „Erling Haaland e tipul care are nevoie doar de o ocazie”

Și Rio Ferdinand s-a arătat impresionat de sclipirea lui Haaland în faza de 2-1.

Zlatan era probabil singurul jucător în stare să finalizeze centrarea cu exteriorul trimisă de Cancelo. Cred că Haaland poate face diferența și s-o ajute pe City să câștige Liga Campionilor. Te uiți la el în vestiar și spui că e tipul care are nevoie doar de o ocazie. El ne va scoate din impas dacă nu suntem în zi bună”.

Adversarii nu se pot pune cu Erling Haaland!

Erling Haaland a reușit să-i păcălească pe apărătorii „galben-negrilor”, chiar dacă aceștia și antrenorul Edin Terzic îl cunoșteau foarte bine. 

„Le-am arătat cine suntem și am învins. Sunt tare mândru de ultimele 20-30 de minute, în care am dat și cele două goluri. Cred că al meu a fost un pic mai frumos, dar și centrarea lui Cancelo a fost frumoasă. Știam că adversarii mă vor urmări pe tot terenul pentru că mă știau bine, dar în cele din urmă i-am învins. Nu se pot pune cu mine!”, a spus atacantul norvegian.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.