Rafael Nadal (36 de ani, locul 3 ATP), unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie, a publicat un mesaj emoționant cu ocazia anunțului retragerii lui Roger Federer (41), marele său rival din circuit.
Cu 42 de titluri de Grand Slam împărțite între ei, Rafael Nadal și Roger Federer și-au cimentat statutul de unii dintre cei mai buni jucători de tenis ai tuturor timpurilor.
Cei doi au oferit mai multe episoade memorabile de-a lungul anilor, în care s-au înfruntat de 40 de ori. Nadal a câștigat 24 (60%) dintre meciuri, Federer pe restul.
Astăzi, după anunțul retragerii lui Roger Federer la finalul Laver Cup, Nadal a publicat un mesaj emoționant, redat în continuare.
Reacția lui Rafael Nadal după anunțul retragerii lui Roger Federer
Dragă Roger, prietenul și rivalul meu.
Speram ca această zi să nu vină niciodată. Este o zi tristă pentru mine și pentru sportul din întreaga lume. A fost o plăcere, dar și o onoare, un privilegiu să împart toți acești ani cu tine, să trăim împreună atât de multe momente incredibile atât pe teren cât și în afara lui.
Vom mai avea multe momente de petrecut împreună în viitor, mai avem multe lucruri de îndeplinit împreună și știm asta.
Momentan îți doresc sincer toată fericirea alături de soția ta, Mirka, copiii tăi, familia ta. Bucură-te de ceea ce urmează. Ne vedem la Londra, la Laver Cup.
- Rafael Nadal
Nadal și Federer s-au duelat ultima dată în 2019, în semifinalele Wimbledon. Elvețianul a câștigat în 4 seturi, 7-6 (3), 1-6, 6-3, 6-4. Primul lor duel direct a avut loc în 2004, la Miami, unde Nadal s-a impus scurt, 6-3, 6-3.
„Laver Cup de săptămâna viitoare de la Londra va fi ultimul meu eveniment ATP. Voi mai juca tenis în viitor, desigur, dar nu la Grand Slamuri sau în circuit”, a anunțat Federer astăzi. El nu a mai jucat în circuit din iulie 2021.
{{text}}