Îi vedem drept mari campioni și fiindcă viețile noastre s-au îmbinat într-un mod misterios și romantic cu marile lor momente.
Trăirile lor le-au șlefuit pe-ale noastre, accidentările lor ne-au făcut să sângerăm, succesele lor ne-au făcut să plângem de bucurie. De aceea, retragerea lor este mai mult decât o despărțire, este un fel de resetare. Odată cu plecarea lui Roger Federer din tenis, sportul va rămâne același, cu aceeași pasiune, aceeași eleganță și ardoare. Doar noi ne vom schimba ireversibil.
În perspectivă, lucrurile ar trebui să ni se pară destul de bizare. Niciodată nu vom mai vedea un rever al lui Roger în lung de linie la Wimbledon. Sau un smash din smash la Turneul Campionilor. Mirka nu va mai fi niciodată încruntată în lojă, tensionată și gravă ca un violoncel, cu mai multă durere în priviri decât personajele lui Caravaggio. Nu vom mai număra titluri, mingi break sau de meci, nu ne vom mai ține respirația în momentele decisive. Nicio ușă de șifonier spartă în decisiv la Australian Open, nicio adunare de prieteni la Wimbledon. O bucurie ca o rană vie.
Vor fi multe texte despre Roger Federer și despre locul său pe harta tenisului. Întrebările fundamentale vor rămâne. Cel mai mare din istorie? Cel mai elegant? De ce a ales pantalonii lungi și oribili la Wimbledon 2008 și de ce s-a oprit tradiția cu văcuțele făcute cadou pe lângă trofeele ATP? Să încerci să dezbați e ca și cum ai arunca bulgări de zăpadă în văpaie. Inutil și devorator de energie.
În plus, după atâtea sezoane și atâtea cicatrice, pare că nu mai are rost. Cu toții ne-am așteptat la o reacție cosmică atunci când elvețianul a fost depășit la numărul de titluri de Grand Slam, în acest ultim an al vieții noastre împreună, dar soarele a răsărit și a doua zi, anotimpurile s-au rostogolit cum li s-a ordonat să o facă. Am trecut prin atâtea rivalități, triumfuri și picaje furtunoase, atâtea sosiri și plecări, încât puține schimbări ne mai impresionează, fie ele și tectonice.
Mai sunt câteva meciuri, la Londra - unde altundeva?, într-o competiție fără rost, în care cele mai mari nume din ultimele decenii vor sta pentru ultima dată umăr la umăr.
Poate vor veni cu toții acolo, de la Pete Sampras la Rod Laver, în din ce în ce mai tipica baie de vedete și de complimente goale de la genul ăsta de la evenimente. Într-o ultimă zvâcnire în necunoscut, Federer va face foarte probabil ceva nemaivăzut pe teren, o trăsătură care nu îi poate fi furată de niciun rival. Cu migala și talentul lui incredibil, se va mai lega odată de viețile noastre, va sta împreună cu noi și la ultimul show din tenis. Apoi, când aplauzele vor amuți și se vor stinge luminile albastre de pe O2, Roger va rămâne același. Un genial jucător de tenis, cu care corpul nu a mai avut răbdare, dar care și-a onorat din plin darurile de la Dumnezeu.
Roger va saluta și va părăsi arena, noi vom rămâne singuri. Încă o amintire pentru tot restul vieții.
{{text}}