CFR Cluj a fost învinsă de Sivasspor, scor 0-1, în runda secundă a grupei G din Conference League. Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul „feroviarilor”, a contestat arbitrajul.
Brigada condusă de olandezul Allard Lindhout l-a scos din sărite pe Dan Petrescu în prima repriză a disputei din runda secundă a grupei G din Conference League.
Dan Petrescu, după CFR Cluj - Sivasspor 0-1
„Toate micile detalii au fost în favoarea lor astăzi. După ce ne-au scos mingea din poartă, au primit penalty... Nu înțeleg cum la acest nivel nu avem Goal Line. E foarte simplu, arbitrul are pe ceas și i se spune. Acolo a fost momentul cheie al meciului.
E 100% că am jucat mai bine decât în Kosovo. Repet, am avut gol, ne-au scos-o din poartă. Am avut 3 penalty-uri clare! Dar nimeni nu o să mai vorbească despre asta. Avem nevoie de VAR, cu el am fi câștigat azi!”, au fost nemulțumirile exprimate de Petrescu în conferința de presă.
Dan Petrescu, mesaj pentru contestatari
Imediat după fluierul final, fanii „feroviari” i-au cerut demisia lui Dan Petrescu (54 de ani).
„Eu nu vorbesc cu publicul, eu vorbesc cu jurnaliștii. Nu am de ce să îmi dau demisia. Am un contract, vreau să îl respect. Dacă echipa n-ar juca, nu ar ajunge la poartă, m-aș gândi la demisie. Eu nu înțeleg motivul acestor scandări. Dacă vine cineva și îmi explică... Am avut mereu rezultate.
Cu mine n-au venit să vorbească. Fiecare e liber să zică ce vrea în lumea asta”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.
{{text}}