Italianul Andrea Compagno a bifat doar 45 de minute în confruntarea din Conference League cu Anderlecht, 0-0, Nicolae Dică preferându-l în garnitura de start pe Bogdan Rusu.
Fanii vicecampioanei au fost vigilenți și au remarcat un detaliu nostim în ceea ce-l privește pe atacantul de 26 de ani: numele său era scris greșit pe echipamentul folosit de roș-albaștri în Conference League. Astfel, în loc de Compagno, pe tricoul fotbalistului din „Cizmă” apărea imprimat „Campagno”, motiv de glume pe rețelele de socializare.
„S-a răzbunat și el prin ce a jucat”, a scris un microbist. „Să-si ia cetățenie și îl facem Câmpeanu, fără stres”, a glumit altul.
Andrea Compagno a fost trimis pe teren la pauză în confruntarea cu Anderlecht / Captură Pro TVAndrea Compagno: „Am demonstrat că ne putem lupta pentru calificare”
5a fost nota primită de Compagno în caseta tehnică din Gazeta Sporturilor
Rezervă contra lui Anderlecht, Compagno a fost introdus pe teren la pauză, în locul lui Bogdan Rusu. Atacantul cumpărat cu 1,5 milioane de euro de la FCU Craiova nu a reușit să înscrie sau să aibă vreo șansă importantă de gol, dar rămâne încrezător că echipa este pe drumul cel bun.
„Am făcut un meci bun împotriva celei mai bune echipe din Belgia. Am avut cea mai mare ocazie. Am jucat bine, nu am obținut ce meritam, dar sunt sigur că dacă muncim tot așa vor veni și punctele. A fost un meci echilibrat, în cupele europene este important să nu pierzi, iar asta am făcut astăzi.
Cred că echipa crește, asta este important. Sunt sigur că în curând vor veni și punctele.
E diferență mare față de West Ham, dar cred că am demonstrat că ne putem lupta pentru calificare, pentru locul 2. Nu avem timp să ne gândim prea departe, urmează meciul cu Craiova și trebuie să ne concentrăm la el”, a punctat Compagno, la flash-interviuri.
Compagno, după ce a fost lăsat pe bancă de Dică: „Antrenorul ia deciziile”
Referitor la decizia de a fi lăsat pe bancă la început de meci, italianul a spus:
„Antrenorul ia deciziile, dacă jucăm 5, 10 sau 90 de minute trebuie să dăm totul. Importantă este echipa. Nu poți juca fiecare meci cu echipa la fel. Nu e problemă cine intră, importantă e echipa, iar astăzi am făcut un meci bun”.
{{text}}