Fotbal   •   Liga 1   •   CFR Cluj

Demisia lui Dan Petrescu, cerută în direct: „Toată lumea pare sătulă acolo. Fă pasul!”

Ion Crăciunescu (71 de ani) crede că Dan Petrescu (54 de ani) ar trebui să demisioneze de la CFR Cluj.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 16 septembrie 2022

Ion Crăciunescu (71 de ani) e de părere că Dan Petrescu (54 de ani) ar trebui să demisioneze de la CFR Cluj. 

CFR Cluj a fost învinsă pe teren propriu de Sivasspor, scor 0-1, în runda secundă a grupei G din Conference League. Suporterii prezenți pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” i-au cerut demisia lui Dan Petrescu, lucru susținut și de fostul arbitru Ion Crăciunescu. 

Ion Crăciunescu, mesaj pentru Dan Petrescu: „Fă pasul!”

„Marea deziluzie e CFR. Dan Petrescu poate să se supere pe mine. Rămâne un antrenor mare și va rămâne, dar, dacă aș fi în locul lui, atât timp cât suporterii nu îl mai vor, ar trebui să îi dea de gândit. 


Nu i-am văzut nici pe jucători să aibă vreo dorință ieșită din comun. Toată lumea pare supărată acolo, toate lumea pare sătulă. Trebuie să se gândească! Pentru palmaresul lui, pentru tot ce a făcut, ar trebui să să gândească! Fă pasul!”, a spus Ion Crăciunescu la „Liga Digisport”.

Dan Petrescu, mesaj pentru contestatari

În conferința de la finalul meciului CFR Cluj - Sivasspor, Dan Petrescu a avut un mesaj pentru contestatari.

„Eu nu vorbesc cu publicul, eu vorbesc cu jurnaliștii. Nu am de ce să îmi dau demisia. Am un contract, vreau să îl respect. Dacă echipa n-ar juca, nu ar ajunge la poartă, m-aș gândi la demisie. Eu nu înțeleg motivul acestor scandări. Dacă vine cineva și îmi explică... Am avut mereu rezultate.


Cu mine n-au venit să vorbească. Fiecare e liber să zică ce vrea în lumea asta”, a spus Dan Petrescu.

VIDEO Ioan Sdrobiș a criticat comportamentul lui Dan Petrescu: „Are o geantă plină cu scuze!”

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.