Fotbal   •   Nationala   •   Liga Națiunilor

Un jucător de la FCSB poate reveni la națională după un an și jumătate! Profită de accidentările din lotul lui Edi Iordănescu

Edward Iordănescu (44 de ani) nu a scăpat de problemele medicale înaintea meciurilor decisive din grupa B3 de Liga Națiunilor. Florinel Coman (24 de ani) are șanse mari să reapară sub „tricolor”.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 16 septembrie 2022

Edward Iordănescu (44 de ani) nu a scăpat de problemele medicale înaintea meciurilor decisive din grupa B3 de Liga Națiunilor. Florinel Coman (24 de ani) are șanse mari să reapară sub „tricolor”.

Programul României în septembrie:

  • 23 septembrie, 21:45, Finlanda - România, Nations League
  • 26 septembrie, 21:45, România - Bosnia și Herțegovina, Nations League

Valentin Mihăilă și Andrei Ivan au ieșit din calcule, după ce s-au accidentat, recent. În locul lor, ca variantă pentru partea stângă, ar putea fi Florinel Coman.


Florinel Coman, revenire la echipa națională

Coman a jucat ultima dată la națională în martie 2021, la meciul cu Macedonia de Nord (3-2), când a părăsit terenul accidentat, în minutul 14. Florinel Coman, căpitanul celor de la FCSB, a jucat 12 meciuri la echipa de club în acest sezon. Are două goluri și o pasă decisivă.

Alți doi stranieri, Deian Sorescu și Nicolae Stanciu, vor veni la lot după rupturi musculare. Primul n-a mai jucat la Rakow din 14 august, iar celălalt a lipsit în ultima rundă din campionatul Chinei, unde a avut prestații foarte bune, cu 7 goluri și 7 assisturi în 16 etape în care a evoluat. 

Alte noutăți, dintre stranieri, vor fi atacantul Denis Drăguș (23 de ani, Standard Liege) și mijlocașul Daniel Boloca (23 de ani, Frosinone, Serie B).


Clasamentul actualizat din grupa României din Liga Națiunilor

EchipăGolaverajPuncte
1. Bosnia6-48
2. Muntenegru6-37
3. Finlanda5-54
4. România1-63

Toate formațiile au câte 4 meciuri disputate

VIDEO Petre Marin, mesaj clar pentru Iordănescu: „Când nu ai rezultate, indiferent cum te numești, ești contestat! Avem nevoie de timp"

Citește și alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.