Adrian Mititelu, finanțatorul celor de la FCU Craiova, i-a trimis un avertisment antrenorului Marius Croitoru: „Răbdarea e greu de menținut aici”.
FCU Craiova a fost învinsă la Voluntari, scor 0-1, și rămâne în afara locurilor de play-off. Adrian Mititelu spune că jocul echipei nu l-a dezamăgit, dar îi transmite lui Marius Croitoru că are nevoie urgentă de rezultate.
Adrian Mititelu, avertisment pentru Marius Croitoru: „Răbdarea e greu de menținut”
„Sunt foarte trist și supărat, dar nu am alternativă decât să mergem înainte. Avem un obiectiv de îndeplinit, putem ajunge în continuare acolo. Nu avem ce face. Îl apreciez mult pe Marius și munca lui
Eu deocamdată sunt alături Marius Croitoru, dar răbdarea asta la Craiova e greu de menținut. Frustrarea este uriașă. Nu am putea să acceptăm foarte ușor ratarea calificării în primele 6 echipe din campionat.
Om mai răbdător ca mine nu a existat în fotbal, dar contează și rezultatele. Nu am ce să îi reproșez, dar avem un obiectiv. Suntem în afara lui pentru moment! Jocul ne ajută însă ca perspectivă și ca speranță.
Nu cred că plecarea lui Compagno face ca obiectivul să fie în pericol. Eu zic că avem lot de primele 6. Avem condiții de primele 6, o bază de primele 6. Toată lumea spune că antrenorul este bun, iar eu confirm asta”, a spus Adrian Mititelu la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Bauza nu va pleca niciodată la FCSB! El se va vinde cel mai devreme în vara anului viitor, ca să închidem discuția. El e dorit de echipe din afară, care pot plăti sume mult mai mari. Bauza e cel mai bun fotbalist din România!
- Adrian Mititelu
{{text}}