Japonezul Shoya Nakajima (28 de ani) a fost eliminat la doar două minute după ce a intrat pe teren în meciul dintre Antalyaspor și Adana Demirspor din campionatul Turciei, scor final 0-3, partidă la care o bună parte din familia sa venise de la 9.000 de kilometri distanță să-l susțină!
Cumpărat de FC Porto cu 12 milioane de euro în 2019, Shoya Nakajima a semnat pe 8 septembrie cu Antalyaspor, din prima ligă a Turciei.
Sâmbătă seara, Nakajima a jucat pentru prima dată pe teren propriu pentru echipa din Antalya. Rezervă la început de meci, japonezul a fost introdus pe teren în minutul 58:13, intrarea sa fiind filmată de membrii familiei, care erau prezenți în tribune.
Moment incredibil în Turcia: eliminat după doar 17 secunde de joc, sub privirile familiei!
Doar 17 secunde mai târziu, Nakajima a doborât un adversar cu o intrare neglijentă, prin alunecare. „Centralul” Ali Palabıyık i-a arătat cartonașul galben, apoi a fost chemat de colegii din camera VAR pentru a revedea faza.
Arbitrul de centru a revăzut intrarea lui Nakajima pe monitorul de la marginea terenului și a decis să-și schimbe decizia inițială: în loc de „galben”, i-a arătat niponului cartonașul roșu!
În minutul 60:15, Nakajima vedea cartonașul roșu din partea arbitrului, la doar două minute după intrarea pe teren. Scena în care Nakajima părăsea terenul era privită cu stupoare de familia sa. Mama fotbalistului a început chiar să plângă!
Meciul a fost câștigat de Adana Demirspor, care deschisese scorul încă din primul minut, prin Belhanda. Antalyaspor a mai avut un jucător eliminat, pe Aydogdu, care văzuse „roșu” din minutul 7. Și la oaspeți a fost un fotbalist eliminat, Rakitsky, în minutul 39.
Ultimele două goluri au fost înscrise după eliminarea lui Nakajima, de Gulbrandsen (minutul 75) și Assombalonga (84).
9.089 de kilometrisunt între Hachioji, Tokyo, jocul unde este stabilită familia lui Nakajima, și Antalya
{{text}}