Fotbal   •   Nationala   •   CONVOCĂRI

Pe rând în cantonament » FC Argeș scapă de doi titulari ai lui CFR Cluj, convocați la națională

Mario Camora, în vișiniu // foto: Arhivă GSP

Articol de Marius Mărgărit   —  duminică, 18 septembrie 2022

CFR Cluj dă 3 jucători la prima reprezentativă a României pentru meciurile din această lună, toți din compartimentul defensiv: Cristian Manea, Andrei Burcă și Mario Camora. Primii doi vor ajunge în cantonament încă de astăzi, astfel că nu vor juca în această etapă de SuperLigă.

Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul de 27 de jucători convocați pentru meciurile din Nations League din această lună, cu Finlanda (23 septembrie), respectiv Bosnia și Herțegovina (26 septembrie).

Printre jucătorii selecționați se numără 3 dintre titularii de la CFR Cluj, fundașul dreapta Cristi Manea, stoperul Andrei Burcă și fundașul stânga Mario Camora.

Dan Petrescu nu se va putea baza pe Cristi Manea și Andrei Burcă cu FC Argeș


Aceștia vor veni pe rând în cantonamentul primei reprezentative: Burcă și Manea încă de astăzi, Mario Camora după meciul CFR-ului de luni seara, cu FC Argeș.

Duelul de la Pitești este programat luni, de la ora 20:30, și este de așteptat ca veteranul din apărarea lui CFR Cluj să fie titular. În schimb, Dan Petrescu nu-i va avea la dispoziție pe Burcă și Manea, lăsați să meargă încă de pe-acum la lot.

Nicolae Stanciu a ajuns în cantonamentul naționalei

Primul jucător de națională care a ajuns în cantonament este mijlocașul Nicolae Stanciu, care a sosit în țară încă de joi și s-a pregătit în două rânduri alături de preparatorii fizici Cristian Dragotă și Miodrag Todorov, potrivit frf.ro.


Rămâne de văzut dacă Stanciu va fi apt de joc pentru meciurile naționalei, întrucât a suferit de curând o accidentare la echipa de club, Wuhan Three Towns. În perioada următoare, mijlocașul în vârstă de 29 de ani va fi supus unor investigații medicale.

Mai multe știri despre echipa națională: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.