Fosta jucătoare de tenis Agnieszka Radwańska, acum în vârstă de 33 de ani, a relatat cum a decurs colaborarea cu tatăl ei, Robert Radwański, care a antrenat-o la începutul carierei.
Până în 2011, Agnieszka a fost pregătită de tatăl ei, Robert, al cărui stil nu i-a fost pe plac. Fosta jucătoare de tenis, retrasă din activitate în 2018, a povestit că certurile cu tatăl-antrenor erau la ordinea zilei și că a avut nevoie de ani buni pentru a trece peste unele momente din acea perioadă.
Agnieszka Radwańska povestește „regimul cumplit” de lucru cu tatăl ei
„În cei 15 ani în care am fost antrenată de tatăl meu, totul a fost plănuit perfect, însă el nu m-a întrebat niciodată ce părere am eu. Impunea totul în avans, conta doar ce spunea el.
Mi-am reprimat în mod constant sentimentele, nu puteam face altceva. A fost un regim cumplit. Aveam nevoie de un antrenor care să facă față presiunii, dar tatăl meu nu a suportat-o.
Erau certuri în fiecare săptămână. Nu eram certăreață, voiam o atmosferă normală, dar nu exista.
Tatăl meu nu a fost un tată, ci un antrenor. Mă ataca tot timpul. Îi sunt recunoscătoare, pentru că fără el nu aș fi avut succes. Pe de altă parte, momentele rele nu pot fi șterse din memorie. Am avut nevoie de ani ca să trec peste”, a povestit fosta sportivă poloneză, citată de FirstSportz.
Agnieszka și-a încheiat cariera cu 20 de trofee, niciunul însă de Grand Slam. A fost aproape la Wimbledon 2012, unde a pierdut în finală, și în două rânduri la Australian Open (2014 și 2016), unde s-a oprit în faza semifinalelor.
Locul 9 în clasamentul jucătoarelor care au câștigat cei mai mulți bani din tenis, peste 27,5 milioane de dolari, Radwańska s-a retras la doar 29 de ani, explicând astfel: „Având în vedere sănătatea mea și povara tenisului profesionist, trebuie să recunosc că nu sunt în stare să-mi împing corpul până la limitele necesare”.
{{text}}