Jaqueline Cristian (24 de ani, 87 WTA) a câștigat, în această după-amiază, turneul ITF disputat la Le Neubourg (Franța), dotat cu premii totale în valoare de 80.000 de euro. Românca a învins-o în ultimul act pe Magali Kempen (24 de ani, 327 WTA, scor 6-4, 6-4.
E cel mai important succes reușit de Jaqueline Cristian după revenirea pe teren de la începutul acestei luni. După ce avusese nevoie de set decisiv în toate meciurile din turneu, bucureșteanca a găsit resurse pentru o victorie ceva mai confortabilă în finală, pe care a tranșat-o după o oră și 33 de minute.
Jaqueline Cristian, campioană la turneul din Le Neubourg
Dacă în ultimul act nu a a avut parte de un adversar complicat, Jaqueline a eliminat în drumul către trofeu două jucătoare mai cunoscute. Pe Harmony Tan (111 WTA) în semifinale, franțuzoaica fiind cea care a învins-o pe Serena Williams la Wimbledon, și pe Ysaline Bonaventure (145 WTA) în „sferturi”.
Succesul de la competiția din Franța îi aduce româncei un salt de 19 locuri în clasament. Începând de luni, ea va fi pe locul 68.
Jaqueline Cristian a suferit o accidentare teribilă în februarie
Jaqueline Cristian a suferit o accidentare gravă în februarie, în turul al doilea al turneului de la Doha, și a fost nevoită să părăsească terenul într-un scaun cu rotile. A revenit abia în septembrie, după șapte luni de recuperare.
Pe 22 februarie, românca era nevoită să abandoneze din cauza unei accidentări în meciul cu rusoaica Daria Kasatkina. În timpul unui schimb din game-ul 5, românca a acuzat probleme la genunchi, după ce a călcat greșit, a urlat de durere și s-a prăbușit pe teren, cerând intervenția fizioterapeutului.
După mai multe momente de pauză, românca a revenit pe teren, cu un bandaj la genunchi. După un punct, aceasta s-a prăbușit pe teren, din cauza durerilor. Cristian a fost nevoită să se retragă, părăsind terenul într-un scaun cu rotile.
{{text}}