Liga 1

Chindia Târgoviște negociază cu un antrenor demis recent de la altă echipă din Liga 1 + S-a discutat și cu Mircea Rednic

+26 Foto
Jucătorii Chindiei Târgoviște așteaptă numirea noului antrenor. FOTO: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 19 September 2022

Erik Lincar este aproape de a reveni în Liga 1, după o „luptă” la distanță cu Mircea Rednic. Antrenorul ce a promovat-o pe Universitatea Cluj în Liga 1, după o perioadă de 7 ani, este în pole-position pentru preluarea băncii tehnice a echipei dâmbovițene. 

UPDATE: Mircea Rednic a confirmat discuțiile avute cu cei de la Chindia Târgoviște: 

Încă nu m-am decis dacă revin în fotbalul românesc. Am avut o discuție cu cei de la Chindia acum două săptămâni. Am refuzat între timp alte două oferte din Superliga. Că am tot văzut că vorbesc foşti colegi de-ai mei, dinamovişti…Alții au dat echipa unora şi au retrogradat-o… Nu mă mai grăbesc să iau o decizie pentru că am şi două propuneri din străinătate. M-a deranjat puțin că discuțiile le-am purtat acum două săptămâni şi s-au întârziat, s-a pierdut timpul şi s-au mai pierdut nişte meciuri. Probabil, însă, că o fi fost decizia corectă, o fi vorba de o clauză de reziliere. Nu vreau să vorbesc mai multe, pentru că echipa are antrenor. Am vrut doar să îi liniştesc pe foştii mei colegi
a declarat Mircea Rednic, pentru ProSport.
 

Știre inițială: 

Erik Lincar (43 de ani) este considerat varianta ideală pentru a prelua banca Chindiei Târgoviște, formație aflată pe ultima poziție în clasamentul Ligii 1.  Lincar a fost demis de la U Cluj după primele 6 etape din acest sezon.

Erik Lincar este dorit pe banca Chindiei Târgoviște

Potrivit surselor GSP, tehnicianul în vârstă de 43 de ani este principalul favorit să preia conducerea băncii tehnice a dâmbovițenilor. Asta după ce Chindia Târgoviște a început dezastruos sezonul de Liga 1, acumulând, cu Adrian Mihalcea la cârmă, numai 3 puncte în 10 etape și având un golaveraj negativ: 10 goluri marcate și 18 goluri încasate. 

S-a discutat și cu Mircea Rednic

Conducerea Chindiei Târgoviște s-ar fi aflat în discuții și cu Mircea Rednic (60 de ani), conform playsport. Cele două părți au fost în negocieri, însă „Strâmbul” a refuzat oferta venită din partea lanternei roșii din Liga 1. 

Președintele Consiliului Județean ar fi implicat în conducerea clubului

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a postat, în decursul zilei de ieri, pe contul personal de Facebook, un mesaj în care a anunțat că în cursul zilei de azi va fi luată o decizie în legătură cu viitorul Chindiei Târgoviște

Așa nu se mai poate! Cu toții am sperat până în ultima clipă. Toți am crezut că ne vom apropia de victorie și vom ieși din această perioadă mai mult decât slabă a Chindiei Târgoviște. Galeria și fanii dâmbovițeni mi-au cerut să intervin. Consiliul Județean Dâmbovița și-a onorat toate promisiunile. Am așteptat aceeași implicare! Mâine vom lua o decizie legată de viitorul Chindiei Târgoviște
- Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița

Adrian Mihalcea și-a anunțat în direct plecarea: „Nu văd cum să mai rămân aici”

Adrian Mihalcea (46 de ani) și-a anunțat în direct plecarea de la Chindia Târgoviște, ca urmare a unei noi înfrangeri suferite de elevii săi, 0-1 pe terenul celor de la Universitatea Cluj: „Am intrat foarte bine în repriza a doua, cu două ocazii mari. Am dominat copios și ultimele 25 de minute. S-au dăruit, au înțeles că era o șansă mare pentru noi azi. N-am reușit și din păcate uitați-vă în ce situație suntem.

 Cred că se vor lua măsuri. Dacă aș fi câștigat aici, aș fi continuat, așa ne-am înțeles. Așa, nu văd cum să rămân. Echipa e blocată în fața porții. Am condus multe jocuri, dar nu am câștigat. Chiar nu sunt supărat. Au alergat până în ultimul minut, dar asta a fost. Fotbaliștii au nevoie de un declic, e clar că e nevoie de o schimbare”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Orange Sport. 

>

CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI DIN LIGA 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.