Sporturi   •   Altele   •   CANOTAJ / CAMPIONATE MONDIALE

Cursă ruptă la mijloc » Debutanți la un Mondial de seniori, băieții de la dublu vâsle spun că e diferit „felul cum se concurează, atitudinea, e alt standard”

+11 Foto
Andrei Cornea și Cristian Cojocaru în timpul cursei de azi

Articol de Cristi Preda (foto), Luminița Paul   —  miercuri, 21 septembrie 2022

Barca de dublu vâsle masculin compusă din Andrei Cornea și Cristian Cojocaru nu a reușit ieri calificarea în semifinalele A/B, venind pe locul 4 în al doilea „sfert” al zilei

Singura prezență tricoloră de azi pe pista din Racice a fost cea a băieților de la dublu vâsle. La ora 11:39 locală, sub un cer înnorat, dar fără ploaie, Andrei Cornea și Cristian Cojocaru au avut o primă jumătate de cursă bine ținută. Au stat aproape de adversarii din Canada, cu care s-au bătut în mod direct pentru unul dintre primele trei locuri care asigurau calificarea în semifinalele A/B. Asta pentru că puternicele bărci ale Spaniei și Poloniei s-au distanțat destul de repede, luând un avans vizibil față de rest.

Până la jumătatea întrecerii, Cornea și Cojocaru s-au ținut tare, la un vârf de barcă de canadieni, însă de acolo totul s-a rupt. Românii au ținut să-și facă până la capăt cursa lor, așa cum fusese plănuită, cu viteza lor, deși i-au văzut pe reprezentanții frunzei de arțar că dau semnalul de întețirea a ritmului. 

În final, nu au putut să recupereze, au trecut linia de sosire pe locul 4, în 6:34,41, la aproape 4 secunde de canadieni, marcați de efort, după care au parcurs cele două mii de metri de revenire, întorcându-se în cele din urmă la ponton.


Andrei Cornea: „Știm ce avem de muncă”

Mă așteptam să fie greu, dar parcă a fost mult peste așteptări”, a admis Andrei. ”Experiența celorlalți a contat, cel puțin pentru noi, e o experiență importantă, aduce foarte multe lucruri bune, știm unde greșim, știm unde avem de lucrat, știm cum concurează celelalte țări, s-a văzut în rezultatul de aici, aici și știm ce avem de muncă”, a adăugat el.

Competiția nu se încheie aici, mai au de trecut prin semifinalele C/D, mâine, de la ora 17:10 a României, apoi finala corespunzătoare. „Fiind primul Campionat Mondial la seniori pentru noi, suntem abia la început, a fost un concurs bun, am dat tot ce am putut, mai avem încă două curse în care la fel, vom da tot ce putem și nu ne dăm bătuți pentru niciun fel de rezultat”, a mai spus Cornea.


Campionatele Mondialele, standard superior

Și el, și Cojocaru au în spate întreceri de calibru la tineret, unde au și fost pe podium, așa că sunt obișnuiți cu agitația. Ceea ce face diferența însă este în „felul cum se concurează, atitudinea fiecăruia este diferită de ce a fost până acum pentru noi. Este foarte multă seriozitate, foarte multă dorință, a fost și la concursurile de tineret, dar aici este altceva, alt standard”, a încheiat Andrei Cornea.

După cursă, canotorii așază cu grijă barca înapoi pe rastel

Condițiile nu au fost rele, cel puțin în această zi a fost bine, dar a fost o cursă foarte tare, poate chiar mai tare decât mă așteptam

 - Andrei Cornea

Citește și alte știri din sporturi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.