Toți sportivii români s-au antrenat astăzi pe canalul de la Racice, cu o zi înainte de semifinalele în care vor fi prezenți recenții medaliați europeni. Baza îi invocă amintiri prețioase lui Dorin Alupei, antrenorul care cucerea aici primul lui titlu mondial în 1993.
Zilele acestea nu se poate trece prin Racice. Nici măcar cu un permis special, cum a fost cazul până miercuri, când un anume inginer Jaromir Malecek a împărțit tichetele care validau excepția.
Campionatele Mondiale au transformat mica localitate situată la 40 de kilometri de nordul Pragăi într-o inimă de apă și zgomot care pulsează de dimineață devreme până spre seară, atunci când întunericul pictează canalul în albastru închis cu auriu.
Un sat cu numai 300 de locuitori, care se traversează în câteva minute, suficient cât să se observe casele îngrijite, demne de o suburbie cu oameni înstăriți, împodobite cu iederă, câte o cascadă surprinzătoare de petunii mov târzii sau un măr care se scutură de roade.
Amintiri cu aur din 1993
La capăt este baza Labe, cea mai importantă din Cehia, unde s-au disputat de-a lungul anilor multe competiții ale sporturilor de apă. Racice nu mai găzduise o ediție a Campionatelor Mondiale de canotaj din 1993.
Atunci, Dorin Alupei, acum antrenor care se ocupă de barca masculină de 4 vâsle, cucerea medalia de aur la 4 rame cu cârmaci și argintul la 8 plus 1.
Dorin Alupei: „A trebuit să fac niște eforturi deosebite”
„Aveam 20 de ani, eram la primul meu Campionat Mondial de seniori, pentru mine a fost o surpriză extraordinară, știam că sunt în cea mai bună barcă, eram cu campionii olimpici Ruican, Talapan, Țaga. Era o presiune extrem de mare, eram cel mai tânăr acolo, nu aveam rezultate la nivel de seniori și a trebuit să fac niște eforturi deosebite”, și-a amintit el pentru Gazetă, în timp ce cobora pe ponton la începutul antrenamentului de după-amiază.
„În primul rând efort psihic ca să pot face față, dar, una peste alta, a ieșit bine, în serii ne-am dus pe locul doi, ne-au bătut chinezii. Pista, când bate vântul, e un pic cu dezavantaj, ne-a cam dat peste cap.
Chinezii au sosit aproape de recordul mondial, iar în finală nu s-au mai văzut. Am avut două probe, ca și băieții din barca de opt acum, iar după o medalie de aur lucrurile s-au așezat mult mai bine. Era prima probă de concurs și atunci a fost un suflu extraordinar pentru pentru toată echipa.
A doua zi am concurat la opt plus 1, am venit pe pe locul doi, pentru mine a fost o performanță deosebită”, a adăugat el.
Cum i se pare baza, pe care a mai văzut-o însă de-a lungul anilor? „Am mai fost aici la Europenele din 2017, la cele de juniori din 2015”, spune dublul campion mondial.
„Lucrurile nu sunt schimbate foarte mult”
„Lucrurile nu sunt schimbate foarte mult. În 1993 canalul de întoarcere era practicabil, acum, din cauză că a scăzut apa foarte mult, nu se mai pleacă încolo, spre start.
Dar baza este chiar frumoasă, din punctul de vedere al facilităților, una dintre cele mai bune din Europa. Din păcate, avem problema asta cu vântul, dar e un sport de exterior, n-avem ce să facem aici, nu putem să influențăm”, a încheiat Alupei.
Antrenament înainte de semifinale
Rând pe rând, se fac pregătirile dinainte de antrenament. Fiecare barcă, fiecare ramă sau vâslă sunt luate în grijă, se fac ajustările necesare, apoi sportivii le poartă pe umeri și în mâini până la apă.
În zona din apropierea hangarelor e multă agitație, până când toată lumea coboară, pe rând, spre apă, iar antrenorii își iau bicicletele și scuterele pentru a-i însoți pe sportivi de pe margine. A doua zi va fi altceva, se dispută semifinalele, se apropie cursele de medalii. În satul închis, cu petunii și mușcate la ferestre, care pentru câteva zile este micul regat al canotajului.
Programul de joi al românilor în semifinale
Oră | Probă | Componență |
10:40 | simplu categorie ușoară | Ionela Cozmiuc |
11:20 | dublu rame (f) | Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu |
11:40 | dublu rame (m) | Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan |
12:55 | 4 rame (f) | Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Magdalena Rusu, Roxana Anghel |
13:05 | 4 rame (m) | Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Florin Lehaci |
13:55 | 4 vâsle (m) | Mihai Chiruță, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu, Marian Enache |
Televizare: PrimaSport 2
{{text}}