Când Naomi Osaka a dat vina pe presă pentru căderea ei emoțională de la Roland Garros 2021, Novak Djokovic a spus un lucru interesant, ignorat foarte ușor.
Sârbul a spus: „Știu cum se simte Naomi, fiindcă și eu am fost uneori la cuțite cu presa. Dar e parte din sportul nostru. Media e importantă, fără dubiu”. După care a adăugat ceva în aparență benign. „Presa tradițională obișnuia să fie singurul mod în care comunicam cu fanii. Dar asta s-a schimbat în ultimii 5-10 ani. Acum avem propriile platforme și conturi de socializare”.
Involuntar, liderul mondial a făcut o confuzie. Ce postează Djokovic pe Instagram nu poate înlocui presa dintr-un motiv simplu: e un mesaj controlat, nesupus interogației libere. Nu este un dialog, ci un monolog.
Rolul presei tradiționale nu este doar să transporte mesaje de la enunțător la receptor, ci să afle adevărul, să pună întrebările la care Djokovic sau Naomi Osaka nu ar fi dispuși să răspundă sau să dea comunicate pe facebook.
Dar în lumea marilor contracte de publicitate, treaba asta cu libera exprimare, esențială pentru presă și o societate deschisă, începe să fie înghesuită din ce în ce mai tare. Atât participanții, cât și conducătorii, cer control. Prin urmare, la această ediție de Roland Garros, Amelie Mauresmo a c̶e̶n̶z̶u̶r̶a̶t̶ pus „moderatori” în sălile de presă, pentru ca „jucătoarele să nu se simtă inconfortabil”.
Bineînțeles că sunt mai multe exemple
Ne-am obișnuit să nu vedem ce se întâmplă pe teren în Liga Campionilor, fiindcă UEFA nu vrea să-i fie „pătat” produsul. Nu există respect pentru plătitorul care chiar vrea să știe ce se întâmplă în stadion sau pentru realitatea obiectivă, există un produs împachetat de oficiali la cravată.
Așa că nu trebuie filmați oameni intrați pe teren sau mesaje care interzic discursul oficial. Totul din ce în ce mai sugrumat, mai mecanic.
Spania și culmea nesimțirii
Iar culmea nesimțirii a venit astăzi, din La Liga, unde oficialii spanioli vor să-i cenzureze pe comentatori. Fiindcă vor „comentarii pozitive”, care „să nu afecteze imaginea competițiilor”. În caz contrar, cer interzicerea unor comentatori. Iar dacă cer interzicerea, e foarte probabil să poată cere și concedierea celor în cauză.
Actul de a comenta trebuie să aibă onestitate față de evenimente, obiectivitate, respect față de cel de-acasă, care nu știe ce este în arenă, dar e interesat să afle.
Datoria comentatorului TV este față de privitor, să-i descifreze tactici, situații neprevăzute, conflicte, nu față de organizatori, federații sau alți șefi. Fiindcă atunci se transformă din jurnalist în salariat. Ceea ce nu este în sine rău, doar o schimbare tectonică de poziție. Care trebuie anunțată.
În lumea noastră, a celor care tânjim după presa clasică, neangajată, care aduce în fața cititorilor/privitorilor realitatea netrucată, controlarea discursului de către organizatori-politicieni-instituții sau predarea discursului în mâna participanților este un eșec al democrației. Unul catastrofic, în care jurnaliștii devin contabili de „fapte” gata-confecționate, abandonându-și funcția vitală de a încerca să afle adevărul.
{{text}}