Liga 1

Toni Petrea dezvăluie motivul pentru care a semnat cu Chindia: „Am venit cu sufletul deschis” + Ce spune despre șansele la salvarea de la retrogradare

Toni Petrea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 22 September 2022

Toni Petrea (47 de ani), noul antrenor al celor de la Chindia Târgoviște, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre obiectivele sale la echipă. 

Angajat de Chindia după ce Adrian Mihalcea i-a dus pe târgovișteni pe ultimul loc, fostul antrenor al celor de la FCSB este încrezător că poate salva echipa de la retrogradare.

Toni Petrea: „Am venit cu sufletul la Chindia”

„Suntem conștienți de momentul delicat în care echipa se află. Suntem pe un loc care nu onorează această echipă. Am venit cu sufletul deschis alături de Cristi Țermure (n.r. - secundul său) să ajutăm, să creștem nivelul echipei și să adunăm cât mai multe puncte ca să ne îndepărtăm de această poziție deloc plăcută. 

Am entuziasm, sper să transmit asta jucătorilor. În momentul de față cred că le lipsește încrederea în forțele proprii, deși consider că este un grup bun de jucători care cu siguranță nu au valoarea locului pe care îl ocupă în clasament. 

Ne așteaptă o perioadă dificilă, trebuie să conștientizăm toți oamenii din jurul echipei că trebuie să fim foarte uniți pentru a ne îndeplini obiectivul de salvare de la retrogradare”, a declarat Toni Petrea în cadrul unei conferințe de presă. 

Toni Petrea: „Avem un lot bun de jucători”

Tehnicianul a vorbit și despre lotul de jucători pe care îl are la dispoziție, Petrea afirmând că îi cunoaște deja de pe vremea când acesta o antrena pe FCSB. 

„Cu unii dintre ei am lucrat, am urmărit meciurile în perioada asta. Îi știu, am jucat împotriva multora dintre jucătorii pe care îi antrenez acum. În trecut am făcut și analize la echipele pe care le întâlneam așa că îi cunosc în mare parte pe jucători. Ușor, ușor ne vom cunoaște mai bine, atât eu pe ei, cât și ei pe mine ca stil de lucru. 

Avem acest meci de Cupa României (n.r. - partida cu CSA Steaua) până la debutul meu oficial în Liga 1 și căutăm soluții să vedem ce putem face. Consider că e un lot bun de jucători, asta e cel mai important. Mi-e greu să vorbesc despre ce a lipsit echipei sau ce nu s-a făcut bine pentru că ar însemna să vorbesc despre fostul antrenor. 

Poate în anumite momente au avut neșansă, altceva nu vreau să comentez pentru că îmi respect colegii și nu vreau să fac comentarii vizavi de fostul antrenor”, a mai precizat Petrea. 

Procentual ne gândim că mai avem 20 de jocuri din sezonul regular, sunt șanse mari să câștigăm puncte. Urmează play-out-ul, se înjumătățesc punctele și orice meci va fi important. Sunt șanse mari să îndeplinim acest obiectiv, de a ne salva de la retrogradare. 

- Toni Petrea, antrenor Chindia Târgoviște

VIDEO Peripețiile lui Victor Becali: „A intrat ilegal pe proprietatea mea, apoi mă lua la mișto”

>

Citește și alte știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.