Campionate

Un club nou-înființat vrea să participe în Cupa Scoției bazându-se pe un tratat de acum aproape 1000 de ani

Glasgow Rangers, câștigătoarea Cupei Scoției din acest an. FOTO: Getty Images.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 22 septembrie 2022

Doncaster City, formație din Anglia înființată în acest an, vrea să participe în Cupa Scoției bazându-se pe un tratat istoric încheiat acum aproape 1000 de ani. Este vorba despre primul Tratat de la Durham, încheiat în anul 1136, ce reprezintă asigurarea păcii între Anglia, reprezentată de regele Ștefan al Angliei, și Scoția, reprezentată de regele David I al Scoției. 

Oficialii formației din Doncaster mai spun că, în urma încheierii acestui tratat, orașul nu i-ar fi revenit niciodată Angliei, ci i-ar fi rămas Scoției, informație care i-ar fi făcut pe istorici să se amuze, notează cotidianul scoțian Daily Record. 

Purtător de cuvânt Doncaster City: „Dacă Cardiff City și Swansea pot participa în Premier League, noi de ce nu am putea juca în Cupa Scoției?”

Purtătorul de cuvânt al clubului Doncaster City, Luke van Domme a confirmat, pentru sursa menționată anterior, că echipa la care este oficial a aplicat pentru participarea în Cupa Scoției, invocând mai multe motive:

„Am aplicat pentru a putea juca în Cupa Scoției în sezonul 2022-2023, după ce am aflat recent că orașul nostru este unul scoțian, nu unul englez. 
Suntem cel mai nou club din Doncaster și, ca oricare alt club, visăm la o poveste frumoasă, pe care cupele de obicei le oferă. 

Doncaster a devenit pământ scoțian în momentul în care regele Ștefan al Angliei i l-a dăruit regelui David I al Scoției, în momentul în care s-a semnat primul Tratat de la Durham, iar până acum nu a fost revendicat.  De fapt, în anul 2014, atunci când a fost organizat referendumul de independență a Scoției, primarul a spus că lumea ar trebui să iasă la vot, întrucât Doncaster este un oraș scoțian.  Doncaster City se află pe o pantă ascendentă și visăm la ziua în care vom primi vizita lui Celtic sau lui Rangers. Dacă Cardiff City și Swansea pot juca în Premier League, noi de ce nu am putea juca în Cupa Scoției?”, a declarat Luke van Domme.

Doncaster City evoluează în prezent în liga a 13-a engleză

Noua formație a orașului Doncaster și-a început aventura fotbalistică în divizia a 13-a a fotbalului englez. Scopul acestora este de a promova an de an într-o nouă divizie. 

Doncaster City este antrenată de Terry Curran, fostul fotbalist al celor de la Doncaster United, Nottingham Forest, Derby County, Southampton, Sheffield Wednesday, Sheffield United, Everton, Huddersfield și Sunderland.

Citește și alte articole despre fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.