Liga 1

Dan Petrescu a intrat în direct pentru a lămuri scandalul de la CFR: „Sunt două variante prin care pot pleca. Ăsta e contractul meu”

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a lămurit situația fierbinte din Gruia. Nelu Varga, patronul ardelenilor, l-a criticat dur pe „Bursuc” în ultimele zile și a vorbit zilele despre demisia lui, cerută inclusiv de fanii „feroviarilor”.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 22 septembrie 2022

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a lămurit situația fierbinte din Gruia. Nelu Varga, patronul ardelenilor, l-a criticat dur pe „Bursuc” în ultimele zile și a vorbit despre demisia lui, cerută inclusiv de fanii „feroviarilor”.

Concret, Petrescu susține că nu-și dorește să plece de la CFR Cluj și că există numai două variante ca acest lucru să se întâmple: Nelu Varga să-l dea afară și automat să-i plătească clauza de reziliere în valoare de 400.000 de euro, ori această sumă să fie plătită de un club important care să-l oferteze.

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: „Dacă vor să mă dea afară, trebuie să plătească”

„Am fost foarte bolnav, acum sunt mult mai bine. Am făcut două teste de COVID, sunt negative. A fost o răceală. Azi am început antrenamentele. Eu n-am zis că vreau să plec de la CFR. Cineva a vrut să arunce o informație, n-am înțeles de ce s-a făcut atâta tam-tam. M-a sunat multă lume și n-am vrut să vorbesc. Am vrut să mă fac bine. N-am înțeles nimic din ce a fost. Nu vreau să plec de la CFR!

Dacă cei din conducere vor considera că n-am rezultate, n-am ce să fac. Eu nu sunt patronul echipei să decid. Am contract doi ani, vreau să-i duc la capăt. Dacă mă dau afară, trebuie să-mi plătească clauza de 400.000 de euro. E foarte simplu. Sau poate să vină o echipă din Anglia, una foarte bună, să-mi plătească clauza și să mă ia. Doar așa pot să plec de la CFR, sunt singurele variante, dar eu nu vreau să plec.

În contractul meu nu scrie că trebuie să iau campionatul, să intru în grupe. Am un salariu și iau bonusuri dacă iau campionatul sau mă calific în grupe. Nu e o clauză care să spună că plec dacă sunt pe ultimul loc. E foarte clar contractul, cu salariu și clauza de reziliere! Trebuie respectat de club, ca peste tot. Eu consider că mi-am făcut datoria. Stau 12 ore la club, 7/7, de ce trebuie să plec eu de la clubul ăsta? 

Sunt unii care vor să plec, dar nu din club! S-au plictisit să câștige CFR campionatul. Știți că iau campionatul dacă rămân eu. Patronul poate să zică ce vrea. Ce pot să fac eu dacă e nemulțumit de cum joacă echipa? Toată lumea poate să spună ce vrea, e democrație. Patronul are voie să zică ce vrea el! Eu am voie să zic ce vreau, restul e cancan!”, a declarat Petrescu la Orange Sport.

Dan Petrescu, despre...

  • obiectivele sale: „Targetul meu e ca la finalul campionatului să câștig titlul, apoi să ajung într-o cupă europeană”
  • plecările lui Dugandzic și Jefte: „Nu poți se te pui în fața jucătorilor care vor să plece. Jefte și Graovac au avut oferte și au vrut să plece. Orice jucător care nu e fericit, mai bine să plece. Nici Dugandzic nu juca, atunci și el a preferat să plece. Eu îi apreciez foarte mult, oricum”
  • Conference League: „Vrem să câștigăm orice meci, n-am nicio strategie, următorul meci vreau să-l câștig. Eu, personal, cred că și clubul, vrem să câștigăm orice meci. Avem doar un punct, e greu să ne gândim la calificare. Sivasspor și Slavia Praga sunt adversari foarte buni, asta e realitatea, dar noi nu o vedem. Eu spun realitatea, iar ceilalți din fotbalul românesc trăiesc în trecut, cu 30-40 de ani în urmă. Nu vedem la ce nivel suntem”
  • transferul lui Omrani la FCSB: „Da, am fost mirat, nu mă așteptam. Mie mi-a zis că în România va juca doar la CFR Cluj. E jucător liber, putea să facă orice, numai că asta mi-a spus el”
  • lotul actual: „Acum suntem OK, până în iarnă nu putem să mai aducem nimic, numai jucători liberi”

Eu nu pot să fac 13 jucători noi să joace împreună cum vrea nu știu cine! Intră, dar nu sunt ce trebuie acum, au nevoie de timp. Boateng, în primele două luni, ne uitam unii la alții, nu știam ce se întâmplă, a fost greu, apoi a devenit cel mai bun jucător al campionatului, părerea mea
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Muhar e cel mai bun jucător al nostru acum, a făcut 4 meciuri la rând foarte bune. Mistrati, Birligea, Buș au fost accidentați. Peste tot sunt probleme. Nu suntem invincibili și nu mai avem generația de acum 5 ani. Când se schimbă mereu generațiile, e greu
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Toate detaliile înaintea partidei Finlanda - România:

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.