Costel Gâlcă în peisajul autohton

În România, ultimul antrenor campion cu FCSB e mereu luat în discuții ca „posibilitate”, dar niciodată nu devine „certitudine”.

Rarisim (ceea ce înseamnă mult mai rar decât rar!) Gâlcă vorbește în spațiul mediatic românesc. Acum, recent, a dat un amplu interviu (în playsport.ro), unde firul de legătură a fost posibila ajungere a sa pe banca lui FC Argeș. Unde, puțini își aduc aminte, el chiar a jucat un an în tinerețe, la începutul anilor nouăzeci.

La Pitești, mai degrabă nu…

Deși el spune că nu exclude posibilitatea revenirii în fotbalul autohton (după șapte ani și jumătate de umblat pe alte meleaguri), e greu de crezut că se va concretiza ceva acum, cu Argeșul. Pare un fel de căsătorie morganatică, genul acela de mariaj în care doar unul dintre soți e de os regesc. 

E greu de imaginat cum Costel ar asculta spășit „dispozițiile primarului”, multe dintre ele (așa se vorbește) referitoare la transferuri și chiar la tactică. Și, în plus, Prepeliță (chiar dacă nici el nu e foarte ascultător) se află încă în funcție.

Controverse pe tema „ascultării”

De fapt, plecarea lui Gâlcă din România, în 2015, după ce cucerise toate trofeele interne cu FCSB (titlu, Cupă, plus Cupa Ligii, pe-atunci încă „în viață”), de asta se cam leagă. De neascultare. Că, deși avea performanțe, nu prea băga în seamă dispozițiile „de sus”. Aici lucrurile sunt cumva contradictorii. 

Era exact anul în care patronul FCSB-ului era eliberat din detenție și până aproape de finalul sezonului, când șeful său a părăsit penitenciarul, Costel a fost zărit de câteva ori „la vorbitor”. De aici încep controversele.

Nu e bun la FCSB, e bun însă la Espanyol

Gigi Becali spune că la început Costel asculta mai mult, apoi, spre final, a ascultat mai puțin, dar a ascultat. Păi, tu, patron, ce faci? Te desparți de un antrenor care îți aduce toate trofeele interne doar pentru că "ascultă" mai puțin? Probabil că ruptura a survenit pentru că antrenorului nu-i mai convenea regimul supunerii. 

A profitat de CV-ul bun, garnisit cu „tripla” internă, a profitat și de statutul său de fost jucător important al lui Espanyol și a ajuns pe banca echipei „regale” din Barcelona, unde a stat aproape o jumătate de an, izbutind salvarea de la retrogradare , compromisă de predecesorii săi, dar "dreasă" chiar de el. Să lași din mână un astfel de antrenor și apoi să nu mai iei campionatul vreme de opt ani, iată într-adevăr o măreață realizare!

Ultima dată am vorbit mai pe îndelete cu Costel anul trecut, la Centenarul Corvinului. L-am regăsit, după câțiva ani de „blanc” în conversațiile dintre noi, mult mai „occidentalizat”, (probabil cei doi ani și jumătate stați pe banca lui Vejle, în Danemarca, și-au spus cuvântul) și, deși a petrecut câțiva ani în Orient, neatins de filosofia arabă a fotbalului (dacă o exista aievea așa ceva!) decât eventual în plan financiar. 

Așa cum l-am simțit, în acest moment Costel ar trebui să facă susținute eforturi de adaptare la fotbalul românesc, dar și echipa care l-ar angaja ar trebui să tragă din greu să se plieze pe principiile lui Costel Gâlcă.

Dar naționala?

Numele lui apare uneori „printre variante”. Zilele trecute era vânturat prin Cluj, dar între timp Varga și Petrescu s-au împăcat, deci nu mai e cazul. Acum sunt rumorile cu Argeșul. 

Într-o vreme se auzea de el la Sepsi, însă între timp acolo a ajuns Bergodi. Variante, ipoteze, nimic concret. E greu de atras financiar (a jucat un deceniu în prima ligă spaniolă și a antrenat printre emirii arabi), nu e din categoria „să trăiți, șefu!” și nici „să moară mama”, iar la echipa națională n-a fost niciodată nici măcar variantă de rezervă. 

Probabil că peisajul autohton n-are nevoie de un astfel de ins decât, eventual, ca de un nume de pe o „listă scurtă”.