Liga 1

Ce l-a bulversat pe Tavi Popescu și o comparație cu David Popovici: „Toate lucrurile pleacă din afara terenului. Sunt mulți care îl distrag”

Tavi Popescu sursa: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 23 September 2022

Aurel Țicleanu (63 de ani), membru în Comisia Tehnică a FRF, a fost prezent la emisiunea GSP Live, unde a explicat motivele care l-au tras în jos pe Tavi Popescu (19) în acest sezon. Fosta legendă a Universității Craiovei a considerat că anturajul este problema căpitanului de la FCSB.

Aurel Țicleanu a făcut o comparație între anturajul unui jucător de fotbal și cel a lui David Popovici.

Aurel Țicleanu: „Visul de a pleca la o echipă din Vest îl destabilează pe jucător ”

„Mass-media este altceva decât ce era pe vremea mea. Acest lucru îl poate copleși pe jucător (n.r. - Tavi Popescu). Lucrurile pleacă din afara terenului. L-aș da exemplu pe David Popovici. Părinții îl sprijină. Au reușit ca în jurul său să nu fie nimeni, să aibă un anturaj intim. Sunt părinții, antrenorii și prietena. 

Băiatul se trezește la 5 dimineața și intră la antrenament, apoi se duce la școală. În relațiile colegiale intră doar pe parcursul orelor și atât.”, a spus Aurel Țicleanu.

„În fotbal sunt interesați foarte mulți oameni să intre în anturajul jucătorului, printre care impresari sau manageri. Ei îl plimbă pe jucător, iar interesul lor este ca un jucător să nu rămână prea mult la o echipă pentru că asta înseamnă bani pierduți. 

Sunt mulți oameni care îl trag de la lucrurile principale. Îl distrag de la lucrurile principale. Visul de a pleca într-o țară din Vest, într-un fotbal puternic și bogat îi destabilizează pe jucători”, a mai adăugat Aurel Țicleanu.

Victor Becali sare în apărarea lui Tavi Popescu: „A fost prea multă presiune pusă pe el”

„Poate și prea multă presiune pe el, poate și faptul că a fost căpitan a pus presiune pe el. Sunt jucători care pot duce presiunea și jucători care nu o pot duce. E un băiat talentat, care a avut un sezon trecut foarte bun. Trece printr-o perioadă pe care sunt convins că o va depăși.”, a spus Victor Becali pentru GSP Live.

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.