România U21 a cedat fără drept de apel amicalul cu reprezentativa similară a Spaniei, scor 1-4, la revenirea lui Emil Săndoi pe banca „tricolorilor” mici.
- Marți, de la ora 18:00, naționala U21 va disputa un nou test de verificare, în compania Olandei U21.
Numit în august în locul lui Florin Bratu, Săndoi și-ar fi dorit să întâlnească un adversar mai de talia noastră la revenirea pe banca selecționatei României U21. De ce i-a fost frică, n-a scăpat.
Spania, cvintuplă campioană europeană Under 21, s-a dovedit o nucă mult prea tare pentru reprezentativa tricoloră, calificată din oficiu la Euro 2023, turneul final ce va fi găzduit de România și Georgia.
„Perlele” Ligii 1, subordonate de „Furia Roja”
Retrogradat la tineret de selecționerul Edi Iordănescu, vedeta lui FCSB, Tavi Popescu, nu s-a aflat printre titulari, dar a primit tricoul cu numărul 10!
Săndoi l-a introdus în ultimele 20 de minute, când ibericii conduceau cu 2-0. Fără să se întrebuințeze cine știe ce, spaniolii au subordonat clar „perlele” din campionatul nostru intern și s-au desprins repede, prin "dubla" lui Abel Ruiz (8, 16).
La primul gol, Țicu i-a arătat prea mult respect lui Sergio Gomez. Mijlocașul de la Manchester City a centrat nestingherit în fața porții, iar vârful de la Braga a înscris cu capul dintre stoperii Drăgușin și Racovițan. Amețiți de jocul de pase al spaniolilor, „tricolorii” l-au pierdut iar în careu pe Abel Ruiz, care a stabilit scorul pauzei, 0-2.
Cei 4.000 de spectatori, prezenți pe Cluj Arena au așteptat până în minutul 40 primul nostru șut pe poartă, autor Birligea.
Lecție de fotbal primită de „tricolorii” mici, la revenirea lui Săndoi pe banca „tineretului”
Jocul a curs și în partea secundă tot spre poarta lui Popa.
S-a terminat 4-1 pentru Spania. Între „dubla” lui Rodrigo Riquelme, jucătorul lui Atletico Madrid, împrumutat la Girona, s-a strecurat golul de onoare marcat de Miculescu.
Pentru "tricolori" urmează, marți, un nou test foarte greu, cu selecționata Țărilor de Jos U21. Tot pe Cluj Arena, de la ora 18:00.
Amicalul împotriva Spaniei a consemnat revenirea lui Emil Săndoi pe banca naționalei de tineret după 9 ani. Acesta a mai condus naționala între 2006 și 2013.
FINAL » România U21 - Spania U21 1-4
- Au marcat: Miculescu '86 / A. Ruiz '8, '16, R. Riquelme '80, '90
- 4.500 de spectatori au asistat la confruntarea de pe Cluj Arena.
Desfășurarea liveTEXT a partidei:
- FINAL de meci la Cluj. România U21 e învinsă fără drept de apel de Spania U21, scor 1-4. Golul selecționatei noastre a fost înscris de Miculescu.
- min.90: Defensiva noastră clachează din nou, iar Riquelme face și el „dubla”, după o fază în care spaniolii i-au făcut șah-mat pe fundașii lui Rădoi.
- min.85: GOOOL România! Înscriem golul de onoare prin nou-intratul David Miculescu,. Extrema celor de la FCSB pătrunde curajos în careu și finalizează printr-un șut plasat la colțul lung.
- min.80: „Furia Roja” marchează golul trei cu 10 minute înainte de final, prin Rodrigo Riquelme, fotbalistul împrumutat de Atletico Madrid la Girona. Acesta prinde un șut imparabil de la marginea careului, fără nicio șansă pentru goalkeeper-ul Răzvan Popa.
- min.68: lăsat pe bancă de Săndoi, Tavi Popescu se pregătește să intre pe teren. Vedeta FCSB-ului se află la margine și primește ultimele indicații din partea staff-ului tehnic. Cel pe care îl va înlocui e Claudiu Petrila.
- min. 61: E rândul lui Săndoi să pregătească trei schimbări. Sunt aruncați în luptă Miculescu, Grameni și Ișfan, ies de pe teren Lixandru, Sefer și Louis Munteanu.
- min.53: Birligea încearcă o „foarfecă” de efect, dar ratează complet execuția.
- min.46: Trei schimbări înregistrare la pauză în tabăra Spaniei. Au intrat Baena, Miranda și Riquelme, Rodri, Balde și Gil fiind cei care au părăsit terenul.
- min.46: A început repriza secundă!
- PAUZĂ la Cluj. România U21 este condusă de reprezentativa similară a Spaniei, scor 0-2.
- min.42: Șutul lui Sefer de la 20 de metri se duce mult pe lângă poarta iberică.
- min.40: Primul șut pe poartă al selecționatei lui Săndoi vine aproape de pauză. Nou-intratul Birligea pivotează în careul advers, șutează în forță din lateral, dar goalkeeper-ul Tenas respinge cu piciorul.
- min.35: Jovan Markovic nu mai poate continua partida, acuzând dureri musculare. E înlocuit de Săndoi cu Birligea, vârful CFR-ului.
- min.23: Jovan Markovic se resimte în urma unui duel și primește îngrijiri medicale pe gazon.
- min.16: GOL Spania! Prim sfert de oră dezastruos pentru naționala lui Emil Săndoi. Spaniolii pasează nestingherit până în careul României U21, iar Abel Ruiz face „dubla” cu un șut simplu, din 7 metri, după o pasă a lui Bryan Gil.
- min.8: GOL Spania! Ibericii deschis rapid scorul, după ce dominaseră autoritar începtul de partidă. Defensiva noastră îl scapă din marcaj pe Abel Ruiz, iar căpitanul „Furiei Roja”, legitimat la Sporting Braga nu iartă: marchează printr-o lovitură de cap, cu largul concurs al goalkeeper-ului Robert Popa.
- min.3: Posesie clară a Spaniei în primele minute. Circulație excelentă a balonului în tabăra iberică, ne apărăm cu toată echipa în propria jumătate.
- min.1: Start în disputa de la Cluj. Ibericii beneficiază de lovitura de start
- Jucătorii au ieșit pe teren, unde în scurt timp cele două echipe vor intona imnurile naționale.
- Asistență redusă pe „Cluj Arena” la startul partidei. Maximum 2.500 de spectatori au venit să urmărească amicalul „tricolorilor” mici cu Spania U21.
La meciul împotriva Spaniei, Săndoi revine pe banca naționalei de tineret după 9 ani. A mai condus naționala între 2006 și 2013.
România U21 - Spania U21, echipe de start
România U21: R. Popa - A. Dumitrescu, Drăgușin, Racovițan, Țicu - Screciu, Lixandru - Sefer, L. Munteanu, Petrila - Markovic
Rezerve: Hindrich, Szilard Gyenge, R. Ispas, Coubiș, Grameni, Oct. Popescu, Ișfan, Dican, Birligea, M. Corbu, D. Miculescu, V. Pop, Isac, A. Pitu
Selecționer: Emil Săndoi
Spania U21: Tenas - A. Martinez, Chust, Pacheco, A. Balde - Rodri, Nico González, Turrientes - S. Gomez, A. Ruiz, Bryan Gil
Rezerve: Munoz, L. Riquelme, J. Gonzalez, Amado, R. Riquelme, R. Sanchez, M. Fuentes, A. Baena, Mondragon, A. Gonzalez, H. Novoa, S. Perez
Selecționer: Luis de la Fuente
Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca)
Lotul convocat de selecționerul Emil Săndoi pentru meciurile cu Spania U21 și Țările de Jos U21:
PORTARI: Szilárd Gyenge (AFK Csikszereda), Otto Hindrich (Kisvarda / Ungaria),
FUNDAȘI: Andres Dumitrescu (Sepsi OSK), Andrei Coubiș (AC Milan / Italia), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Victor Dican (FC Botoșani), Radu Drăgușin (Genoa / Italia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Rareș Ispas (Sepsi OSK);
MIJLOCAȘI: Mihai Lixandru (CS Mioveni), Vlad Pop (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul Constanța), David Miculescu (FCSB), Antonio Sefer (Rapid), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Octavian Popescu (FCSB), Alexi Pitu (Farul Constanța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Damian Isac (UTA Arad), Marius Corbu (Academia Pușkaș / Ungaria);
ATACANȚI: Jovan Marković (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).
{{text}}