International   •   Stranieri   •   CONFLICT

Bătaia dintre Anamaria și Reghe a ajuns și la urechile azerilor: „A mers în casa ei și a făcut scandal!” + Va plăti antrenorul cu postul? Impresara ar fi trimis imaginile la club

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a ajuns și la urechile străinilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 24 septembrie 2022

Mai multe publicații din Azerbaidjan, țara în care Laurențiu Reghecampf antrenează, sunt la curent cu scandalul de amploare pe care tehnicianul lui Neftchi Baku l-a avut vineri cu Anamaria Prodan.

Site-urile de știri din Azerbaidjan au preluat informația apărută vineri în România, precum și unele declarații oferite de Anamaria Prodan, conform cărora Reghe „i-ar fi blestemat fiul și ar fi amenințat-o pe aceasta cu moartea”. Aflat în România pentru botezul copilului dăruit de Corina Caciuc, tehnicianul va avea de oferit explicații serioase la revenirea pe pământ azer.

Presa din Azerbaidjan a aflat deja de altercația dintre Reghecampf și Anamaria Prodan

„Laurențiu Reghecampf, care a profitat de pauza din campionat pentru meciurile naţionalei, a plecat în România după meciul cu Sabail. Antrenorul, care se află de câteva zile la București, a mers în casa Anamariei Prodan, de care încă nu a divorțat oficial, și a făcut scandal. Cearta s-a petrecut în jurul orei 19:00 în apartamentul din Snagov, unde cuplul locuia împreună.


Anamaria Prodan, care a fost supusă unei presiuni fizice, a vorbit despre incident într-o declarație pentru presa locală. (...) În timpul incidentului a fost chemată poliția. Reghecampf și șoferul rănit au fost duși la o secție de poliție, pentru a da declarații. 

Antrenorul principal al FC Neftchi a refuzat să facă o declarație despre incident. Laurențiu Reghecampf este căsătorit de mulți ani cu Anamaria Prodan. În ciuda faptului că are un fiu de 14 ani, cuplul încă nu este oficial divorțat. Antrenorul român este în prezent într-o relație cu o femeie pe nume Corina Caciuc, ei având un copil”, au scris azerii de la sportinfo.az, citați de Realitatea Sportivă

Anamaria Prodan ar fi trimis clubului lui Laurențiu Reghecampf imaginile în care e lovită de fostul soț

Informații de ultim moment, publicate de site-ul playsport.ro, aduc în discuție un scenariu de pe urma căruia Reghecampf ar putea avea serios de suferit. 


Conform sursei citate, Anamaria Prodan le-ar fi trimis oficialilor de la Neftchi Baku imaginile în care e bruscată și lovită de Reghe, situație ce i-ar putea aduce prejudicii serioase antrenorului plătit în Azerbaidjan cu 40.000 de euro pe lună.

Laurenţiu Reghecampf a ajuns la spital după conflictul cu Anamaria Prodan

Vineri seara, la câteva ore după scandalul izbucnit în plină stradă, Reghecampf s-a prezentat la camera de gardă a unui spital din Capitală pentru a-i fi eliberat un certificat medico-legal din care să rezulte natura loviturilor primite în urma altercației cu Anamaria Prodan, notează tabloidul Cancan.

Pe faţa antrenorului erau destul de vizibile urmele unor posibile lovituri.

În plus, antrenorul lui Neftchi Baku a mai efectuat niște probe suplimentare, pentru a demonstra că nu era sub influenţa alcoolului sau a drogurilor în momentul altercației de la Snagov cu fosta soție.

Anamaria Prodan nu e la prima altercație: în 2019, l-a luat la palme pe Dan Alexa

În iulie 2019, antrenorul Dan Alexa a fost victima unei scene de gelozie din partea impresarei Anamaria Prodan. La câteva momente după meciul Astra Giurgiu - FC Botoșani 2-2, Anamaria a răbufnit în momentul în care a observat că Dan Alexa era așteptat în parcarea stadionului de către o altă femeie.

Chiar în parcarea arenei „Marin Anastasovici”, impresara l-a lovit cu pumnul în față pe antrenor, apoi cearta a continuat în vestiare.

VIDEO Ioanițoaia, întrebare directă pentru Dan Alexa: „Te-ai iubit cu Anamaria Prodan?”

Citește și alte știri despre scandalul Anamaria Prodan - Laurențiu Reghecampf: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.