Rafael Nadal, marele rival al lui Roger Federer, a vorbit despre imaginile extraordinare de la Laver Cup, acolo unde elvețianul a jucat ultimul său meci profesionist din carieră.
- Nadal a fost fotografiat plângând alături de Federer. Cei doi au jucat 40 de meciuri împreună de-a lungul timpului, inclusiv 9 finale de Grand Slam, cu spaniolul conducând 6-3, dar au dezvoltat o relație de prietenie strânsă, care s-a văzut în diferite evenimente importante de-a lungul anilor:
Rafael Nadal: „După retragerea lui Roger Federer, m-am dus și am plâns și în cameră”
„Sunt o persoană sensibilă, iar atunci când vezi pe cineva pe care-l aprecieze luându-și adio, e greu să nu devii emoționat. Totuși, lucrurile au cam scăpat de sub control și cel mai rău a fost că am plâns și când m-am dus în cameră. Era greu să nu o fac, având în vedere ce s-a întâmplat în acea seară. Federer a făcut totul să fie atât de frumos, a câștigat atât de mult, va fi greu ca cineva să repete”, a explicat Nadal, citat de Marca.
A plâns și fiindcă s-a gândit la propria retragere? „Nu, nu m-am gândit deloc la asta. Știu că va veni momentul, pentru că am 36 de ani și jumătate și sunt pe finalul carierei, dar nu mă gândesc la asta. Nu mi-a mers gândul la asta deloc, era copleșit doar de moment și de admirația pentru Federer”.
Rafael Nadal: „Relația dintre noi a devenit specială în ultimii 10-12 ani”
„Ca orice, relația noastră a avut etapele sale. A fost o relație care a fost bună de la început și care a devenit mai puternică de-a lungul anilor. E normal să-ți apreciezi rivalul, mai ales dacă e un om bun. De-a lungul anilor, ne-am dat seama că trăim ceva special, iar lumea tenisului a perceput-o și ea așa. Datorită acestui fapt, și unii oameni care nu erau interesați de tenis au devenit atrași de sportul nostru. Felul nostru de a vedea lumea și rivalitatea în sine au însemnat că relația noastră personală a fost probabil mai importantă decât cea profesională.
De câțiva ani, prietenia s-a întărit. Din diferite motive a trebuit să fim mai uniți, mai în contact unul cu altul și datorită acestui lucru am făcut lucruri bune, frumoase.
Datorită muncii din consiliul jucătorilor pentru a încerca să lăsăm tenisul într-o poziție mai bună decât atunci când am ajuns, a trebuit să avem multe contacte, conversații, ore împreună. Ne înțelegem bine, avem păreri diferite în unele cazuri așa cum este logic. S-a creat o legătură de prietenie care va dura. La început, eram concentrați pe rivalitate, pe a fi cel mai bun, dar în ultimii 10-12 ani am apreciat mai mult meciurile speciale dintre noi”, a mai explicat Rafael Nadal.
Care a fost cel mai important meci împotriva lui Roger Federer
Nadal spune că finala de la Wimbledon 2008, câștigată de spaniol în 5 seturi și considerată unul dintre cele mai bune meciuri de tenis din istorie, este cel mai important meci contra lui Federer. Dar nominalizează pe locul 2 și o înfrângere, tot în 5 seturi, contra elvețianului, la Australian Open 2017.
Wimbledon 2008 a fost cel mai important și apoi Australian Open 2017, pentru că reveneam amândoi în top după accidentări mari/
- Rafael Nadal
Sincer, în 2009 nu am vrut ca Federer să câștige finala de la Roland Garros. Este realitatea. La acel moment aveam opțiuni să fiu numărul 1. Dar e adevărat că sunt o persoană care iubește sportul și l-am învins pe Federer în 2005, 2006, 2007 și 2008. Cineva care este atât de aproape de atâtea ori merită să câștige Roland Garros și să împlinească Grand Slamul.
- Rafael Nadal
{{text}}