FC Hermannstadt traversează o perioadă de grație în Liga 1. Neînvinși în primele zece etape, sibienii sunt pe locul trei în clasament. Unul dintre protagoniștii succeselor echipei antrenate de Marius Măldărășanu (47 de ani) este ghanezul Baba Alhassan, mijlocașul de 22 de ani care a contribuit cu șase goluri și un assist la ascensiunea echipei nou-promovate.
Cotidianul spaniol As a scris recent despre evoluțiile sale. „Ronaldo l-a pierdut pe noul Partey”, au titrat spaniolii, Baba ajungând la Sibiu în urmă cu doi ani de la clubul patronat de brazilian, Real Valladolid.
Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Baba povestește cum a evoluat cariera sa, de la tânărul care fugea de la școală ca să poată participa la trialurile organizate de scouterii europeni la cea de star în Liga 1.
- E un miracol ce s-a întâmplat cu Hermannstadt în acest start de sezon sau ar trebui să încadrăm în alt registru seria voastră fără înfrângere?
- Miracol? Nu i-aș spune așa. În plan personal mi-am propus să ofer tot ceea ce am mai bun încă de la început, dar n-am avut șansa să joc atât de mult pe cât o fac acum. În fotbal, oportunitatea de a juca meci după meci te ajută să construiești sentimentul de încredere în propriile forțe. Iar asta deschide o mulțime de posibilități. Când crezi în tine, în grup, totul devine posibil.
- Care e senzația când marchezi golul victoriei în prelungiri, cum s-a întâmplat la Arad?
- Sincer, am avut presentimentul că voi marca de două ori la Arad. Când am marcat primul gol am știut că vom câștiga meciul, dar am avut și senzația că nu va fi singura mea reușită în acea partidă. Antrenorul a vrut să mă schimbe în ultimele minute, aveam o mică problemă, dar i-am spus că vreau să joc până la final pentru că simt că mai pot înscrie din nou.
Baba Alhassan: „Viața nu e ușoară în Ghana pentru cei ce vor să ajungă fotbaliști”
- Sunt doi ani de când ai ajuns la Sibiu. În ce context a venit oferta, a fost o surpriză pentru tine să primești un telefon din România?
- Sibiul avea la acea vreme o echipă tehnică din Spania, condusă de Ruben Albes. Asistentul său, cu care lucrasem la Valladolid, m-a sunat să-mi spună că antrenează în România o echipă numită Hermannstadt. Nu auzisem niciodată acest nume. Baba, vreau să vii aici să lucrăm din nou împreună, dar nu știu dacă va fi posibil să joci de la bun început pentru prima echipă, vei începe să te antrenezi cu echipa secundă... Așa a sunat propunerea. Ok, de ce nu? Vin! Am intrat pe internet, mi-am luat informații despre echipă și oraș, clubul mi-a trimis biletul de avion și așa am ajuns în România.
- A fost un drum lung pentru tine să ajungi în fotbalul profesionist?
- Da, a fost destul de lung, viața nu e ușoară în Ghana pentru un tânăr care vrea să joace fotbal. Sunt mulți tineri acolo care așteaptă o șansă și poate nu o primesc niciodată. Să știi că sunt multe talente acolo, mulți ar putea avea cariere bune dacă ar prinde un context favorabil. Merg acasă, jucăm împreună și simt că-mi pare rău pentru ei că n-au avut șansa mea. Sunt convins că dacă ar ajunge aici, ar izbuti și ei. Dar vezi, e foarte greu să primești o șansă. Eu am așteptat-o toată adolescența.
- Părinții tăi și-au permis să susțină financiar visul tău de a deveni fotbalist?
- Într-o primă fază nu și-au dorit să joc fotbal, ci să mă țin de școală. Aveam tot timpul dispute din cauza dorinței mele de a face fotbal, mai ales cu mama. Uneori, când plecam la școală, îmi puneam pe ascuns în rucsac încălțările de fotbal și mergeam să joc. În Ghana se organizează multe meciuri pentru agenți din Europa sau oameni implicați în scouting pentru cluburile europene. Câteodată plecam de la școală ca să pot participa la astfel de trialuri. Tatăl meu a început să audă discuții: puștiul acela, Baba, e bun, ar putea să ajungă la un nivel mai bun. A venit într-o zi acasă și m-a întrebat direct: ești sigur că asta vrei să faci? Din acel moment familia mea a fost alături de mine. Au realizat că acela e visul meu și s-au asigurat că voi avea o mică șansă să-l împlinesc. Mi-au oferit tot sprijinul, cât au putut ei.
Baba Alhassan: „Fără fotbal, trebuia să muncesc din greu pentru a-mi întreține familia”
- Care era alternativa pentru tine, dacă n-ai fi reușit în fotbal?
- Am fost foarte determinat să reușesc, după ce am hotărât în familie că voi renunța la tot pentru a mă concentra pe fotbal. Alternativa era, evident, să muncesc din greu pentru a avea grijă de-ai mei. Acesta era planul B. Nu reușeam cu fotbalul, probabil că emigram ca să-mi ajut familia.
- Ai ajuns la un moment dat la African Talent Football Academy în Nsawan, o academie la 40 de kilometri de capitala Accra. Cum s-a întâmplat?
- Era un tip acolo, Fran Castano, un spaniol care a fondat această academie. Mă știa de la clubul unde jucam. Venea la meciuri, să facă scouting, mă cunoștea. Eu aveam nevoie la acea vreme de o schimbare. Cel mai bun prieten al meu s-a dus la academia lui Fran, pentru câteva zile. A fost încântat. Baba, au condiții bune de cazare și mâncare, de pregătire, mi-a zis. Ca o coincidență fericită, Castano căuta un mijlocaș și cineva i-a arătat un video cu mine. Reacția lui? Ah, îl știu pe tipul ăsta, dar nu cred că vrea să vină la noi. Până la urmă am luat legătura și am semnat un contract pe un sezon, după care am avut șansa să plec de acolo la Valladolid, la 18 ani.
Baba Alhassan: „Am realizat că nimeni nu are răbdare în fotbal”
- Ai fost coleg cu Salisu la acea academie. Ați plecat împreună la Valladolid, iar el e acum în Premier League, la Southampton...
- El a plecat înaintea mea la Valladolid. A avut o evoluție foarte bună, a jucat la prima echipă, în La Liga, și apoi a plecat în Premier League.
400.000 de euroa oferit recent Albacete, echipa antrenată de Ruben Albes, pentru transferul lui Baba, însă jucătorul n-a fost mulțumit de contractul oferit de spanioli
- Ronaldo încă nu preluase clubul când ai ajuns tu, în 2017? Cotidianul AS a titrat recent „Ronaldo l-a pierdut pe noul Partey”. Era un material despre evoluțiile tale în România.
- Vezi cum e? În Ghana tot ce făceam era pentru a avea o șansă să ajung la un club european. Când am ajuns mi-am dat seama că nu te așteaptă nimeni, că nu are răbdare nimeni. Oamenii de la Valladolid așteptau să „explodez”. Dar am jucat doar 4 meciuri pentru echipa a doua și am evoluat de două ori contra primei echipe. Nu a fost suficient ca să pot arăta ceva. Mai erau și dificultățile de adaptare.
- Prima experiență în afara țării în care te-ai născut...
- Da, prima experiență în Europa, primul contact cu frigul. Ajunsesem în februarie sau martie, era foarte frig. Nici nu puteam să joc ca lumea. Spaniolii îi spuneau lui Castano: „Fran, băieții ăștia nu mai sunt cei pe care i-am văzut în Ghana”. I-am spus că am nevoie de timp pentru acomodare, că am probleme cu frigul. La începutul verii era deja mai bine, au început să ne aprecieze: ah, aveau nevoie de puțin timp!
Baba Alhassan: „600 de euro salariu mi se păreau bani mulți”
- Ce ai făcut cu primii bani câștigați din fotbal?
- La Valladolid salariul meu era de 600 de euro pe lună. Dar știi ce? Era OK pentru mine, nu primisem niciodată bani în Ghana ca fotbalist. Am fost recunoscător pentru banii aceia, știam că o să vină și bani mai mulți în cariera mea dacă o să muncesc cum trebuie. Era o sumă mică, dar am fost liniștit din punctul ăsta de vedere. Încerc să am grijă, să investesc, poate voi reuși în fotbal, poate nu. În Africa, mentalitatea e că, atunci când ai bani, trebuie să-i investești acasă. Termini cariera de fotbalist, nu prea știi să faci altceva, nu ai pregătirea să te reorientezi profesional, și atunci trebuie să anticipezi momentul retragerii și să pui ceva deoparte.
- E un vis pentru tine să joci pentru Black Stars, naționala Ghanei?
- Da, ar fi o mândrie să pot reprezenta Ghana, fără discuții.
- Vei rămâne la Sibiu cel puțin până la iarnă? Era o discuție legată de campionatul din Israel, unde perioada de transferuri se încheie pe 28 septembrie.
- Nu plec nicăieri pentru moment. Sunt aici, rămân.
{{text}}