Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U19 - AUSTRIA U19

România U19 învinge Austria și se califică la Turul de Elită pentru Euro 2023 » „Tricolorii” își revin după două egaluri rușinoase și câștigă grupa preliminară

+4 Foto
România U19 - Austria U19 Foto: Raed Krishan

Articol de Vlad Nedelea, Răzvan Luțac, Iosif Popescu (video)   —  marţi, 27 septembrie 2022

România U19 a învins Austria U19 cu scorul de 2-0 și s-a calificat la Turul de Elită pentru Euro 2023.

Sperietoare cu numele. Așa a arătat Austria în meciul cu România U19. O echipă lentă, cu un căpitan chiar mai lent, o ocazie pentru România să obțină victoria pentru locul 1 în grupă. Chiar și după 0-0 cu Letonia și Lituania. Musi, șut peste din poziție ideală (15) și Bordușanu, care era să îl surprindă pe Orgler de la mare distanță (30), puteau face 1-0. 

A făcut-o Burnete, după o șansă mare a Austriei. Vârful lui Lecce a marcat cu capul din apropiere după centrarea lui Maftei (42). Apoi s-a accidentat stupid. 


România U19 s-a calificat la Turul de Elită pentru Euro 2023

Austriecii au început să preseze după pauză și puteau egala după o oră de joc, dar Dincă a ieșit perfect în fața lui Lang. 

Și apoi am lovit decisiv pe contraatac. Trică, atacantul care n-a primit un penalty clar, a făcut o fază excelentă și l-a angajat perfect pe Radaslavescu. El a trimis ușor pe lângă Orgler pentru 2-0 și calificare. N-a mai contat că Radaslavescu a ratat dubla. Turul de Elită va avea loc în primăvara lui 2023, iar turneul final în vară, în Malta.


În celălalt meci al grupei, Letonia a bătut Lituania, scor 1-0 și a terminat pe locul 2, calificându-se și ea la EURO U19

VIDEO România U19 a învins Austria U19 cu scorul de 2-0 și s-a calificat la Turul de Elită.

FINAL » România U19 - Austria U19 2-0

  • Au marcat: Burnete 42, Radaslavescu 75
  • min 75: GOL ROMÂNIA! Radaslavescu majorează avantajul
  • min 42: GOL ROMÂNIA! După o centrare a lui Maftei, Burnete a marcat cu capul, din 6 metri, profitând de o ieșire greșită a portarului austriac

România U19 - Austria U19, echipe de start

România U19: D. Dincă - Maftei, Grigore-Huideș, Pașcalău, Borza - Boțogan, Vulturar - Bordușan, Bujor, Musi - Burnete

Rezerve: Lefter, Șuteu, Radaslavescu, Kovacs, Leață, Duțu, Sala, El Awy, Trică

Antrenor: Alexandru Pelici

Austria U19: Orgler - Zwicki, Boidoo, Abazovic, Scharmer - Sattleberger - Bajilicz, Wels, Sahin - Tepecik, Lang

Rezerve: Bignetti, Pejazic, Oda, Mayer, Reischl, Spari, Wimhofer, Sams, Dizdarevic

Antrenor: Hermann Stadler

După 0-0 cu Letonia U19 și 0-0 cu Lituania U19, naționala lui Alexandru Pelici joacă ultima partidă din turul de elită.

Adversara „tricolorilor” este Austria U19, liderul grupei, cu 4 puncte.

În prezent, România U19 se află pe locul 3. Primele două clasate din fiecare grupă și cel mai bun loc 3 din cele 13 grupe, în funcție de rezultatele avute cu primele două clasate din grupă.

La turneul final din Malta, din 2023, se vor califica 7 echipe, plus țara gazdă.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.