Campionate

Finlandezii îi acuză de rasism pe muntenegreni! Victimei i s-a strigat: „Ești o nenorocită de maimuță!”

Glen Kamara, Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate  —  Tuesday, 27 September 2022

Finlanda susține că mijlocașul Glen Kamara (26 de ani) a fost insultat la Podgorica de muntenegreni și UEFA a deschis anchetă. Anul trecut, același jucător, colegul lui Ianis Hagi la Rangers, a fost agresat verbal la un meci de Europa League. Finlanda a învins aseară cu 2-0 în Muntenegru și a rămas în Liga B, trimițând România în Liga C.

Finlanda a învins la Podgorica, menținându-se în Liga B. Dar meciul a fost plin de incidente. Muntenegrenii au jucat agresiv, uneori prea agresiv (Tomasevic a fost eliminat după două „galbene” în primele 17 minute), și i-au provocat permanent pe nordici. Mai ales pe unul dintre ei. Pe Glen Kamara, mijlocașul de culoare al alb-albaștrilor.

Finlanda a anunțat că a făcut plângere și UEFA a deschis o anchetă! Marko Vesovic e vinovat? 

După meci, federația de la Helsinki a anunțat că a făcut plângere și UEFA a deschis o anchetă pentru rasism. Fără a da mai multe informații. 

Jurnaliștii finlandezi au căutat să afle ce s-a întâmplat. Potrivit cotidianului Helsingin Sanomat, fundașul dreapta al gazdelor, Marko Vesovic, ar fi încercat să-l facă pe Kamara să reacționeze, pentru ca adversarul să fie sancționat de arbitru. El l-ar fi insultat. 

Glen Kamara (stânga), Foto: Twitter

Yle are o altă variantă. Postul național de televiziune susține că, la sfârșitul partidei, Kamara ar fi fost bruscat și jignit în învălmășeala creată

Glen Kamara: „Am fost șocat și îngrozit” 

Nordicii și-au amintit că, în 2019, muntenegrenii au jucat un meci cu porțile închise, din cauza atacurilor rasiste împotriva internaționalilor englezi. Și n-au uitat nici incidentul de anul trecut. 

Pe 18 martie, la Rangers - Slavia (0-2), în „optimile” Europa League, cehul Kudela l-a agresat verbal pe Kamara. 

„Mi-a spus: «Ești o nenorocită de maimuță!». Am fost șocat și îngrozit să aud un asemenea abuz rasist de la un fotbalist profesionist”, a povestit colegul lui Ianis Hagi. Kudela a fost suspendat atunci de UEFA 10 meciuri din cupele europene!

VIDEO. Incidente grave la România - Bosnia Herțegovina! Jandarmeria a intervenit în forță

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.