Medaliile obținute de canotori la Racice au îmbogățit palmaresul mondial din acest al României, unul pe care sportivii tricolorii nu l-au mai avut în ultimii zece ani în care s-au desfășurat toate competițiile.
Până la Jocurile Olimpice de la Paris au mai rămas 667 de zile, iar parcursul sportivilor români la nivel mondial în acest an este unul care dă speranță.
Ultimii care s-au remarcat au fost canotorii care au adunat trei medalii de aur în probele olimpice la recenta ediție a CM de la Racice. Din 2017 încoace, Federația Română de Canotaj nu a avut ediție fără medalie.
„Pe mine insuccesul nu mă caracterizează şi iată că pot să spun că sunt un preşedinte de federaţie extrem de fericit, chiar cel mai fericit, pentru că aceşti copii minunaţi au scris istorie! Eu chiar le-am promis sportivilor că nimeni nu va mai veni fără medalie de la Campionatele Mondiale pentru că este un sentiment minunat", a spus Elisabeta Lipă.
Înot, kaiac-canoe și canotaj
Cel care a deschis drumul titlurilor mondiale în 2022 a fost David Popovici, înotătorul care s-a impus la Budapesta în probele de 100 și 200 metri liber.
Apoi pe listă și-a trecut numele canoistul Cătălin Chirilă, care s-a impus în proba de canoe simplu pe distanța de 1000 metri. Iar de săptămâna trecută pe răbojul de aur se regăsesc componentele bărcii de dublu vâsle (Simona Radiș, Ancuța Bodnar), bărcii de 8 plus 1 (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Petreanu) și componenții echipajului de dublu rame (Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan).
România nu a punctat doar prin clasarea pe primul loc la CM, ajungând la argint grație boxerei Loredana Perijoc, iar la bronz mulțumită scrimerilor Maria Boldor și Iulian Teodosiu și luptătorilor Alexandra Anghel și Alin Alexuc.
„Să nu credem că e totul roz"
Astfel totalul medaliilor în probele olimpice a ajuns la unsprezece distincții.
„Au fost rezultate extraordinare în toată această vară, eu îmi doresc ca toţi sportivii medaliaţi şi cei care nu au ajuns la medalii să rămână sănătoşi şi la fel de ambiţioşi şi să ne bucure şi pe mai departe. Mi-aş dori să înţelegem că aceste medalii sunt rodul muncii sportivilor, antrenorilor, colectivelor tehnice, să nu credem că este totul roz şi frumos în sportul românesc.
Încă avem multe nevoi, avem nevoie de infrastructură, trebuie să ne uităm şi la cadeţi şi juniori şi să participăm la cât mai multe evenimente care pot creşte baza de selecţie. Asta este cel mai important pentru noi", a spus Ana-Maria Popescu, fosta spadasină, care ocupă acum funcția de consilier a președintelui COSR.
Au mers doar în sus
Anul 2022 e primul în care sportul a revenit la normal și în care competițiile mondiale s-au putut desfășura așa cum erau programate, după ce în 2020 și 2021 ele au fost bulversate de pandemie și apoi de desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo și, de obicei, în anii olimpici nu se țin întreceri mondiale decât în probele care nu sunt prezente la cea mai mare întrecere planetară.
Sportul românesc a suferit în ultimii ani și nu prea a fost prezent pe cele mai mari scene, în 2019 sportivii nu au cucerit niciun titlu mondial, în 2018 tot canotajul a adus singura medalie la o astfel de întrecere grație Ionelei Cozmiuc și Gianinei Beleagă, care au triumfat în proba de dublu vâsle, categorie ușoară, la Plovdiv.
Dacă mai derulăm un an, în 2017 au fost două medalii de aur la canotaj, tot barca de dublu vâsle și cea feminină de 8 plus 1, două dintre componente fiind prezente și la succesul din 2022, și una la haltere prin Loredana Toma, obținută la categoria 63 kg la total.
La ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, România a avut doar câte un titlu olimpic, acesta fiind obținut la Rio de echipa feminină de spadă compusă din Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredan Dinu și la Tokyo 2020 de Simona Radiș și Ancuța Bodnar în proba de dublu vâsle.
Rămâne de văzut cum va arăta anul preolimpic și ce se va întâmpla la Paris, însă 2022 a fost unul de poveste până acum.
Bilanțul României în ultimii zece ani în care s-au desfășurat toate Campionatele Mondiale
An | Aur/Argint/Bronz | Total |
2022 | 6/1/4 | 11 |
2019 | 0/2/2 | 4 |
2018 | 1/2/1 | 4 |
2017 | 3/1/0 | 4 |
2015 | 1/4/3 | 8 |
2014 | 1/4/1 | 6 |
2013 | 0/2/3 | 5 |
2011 | 1/0/6 | 7 |
2010 | 3/1/5 | 9 |
2009 | 3/4/2 | 9 |
Palmares Campionate Mondiale 2022
Probe olimpice
AUR (6)
- David Popovici: înot (100 și 200 metri liber)
- Cătălin Chirilă: kaiac-canoe (C-1 1.000 metri)
- Ancuța Bodnar, Simona Radiș: canotaj (dublu vâsle)
- Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan: canotaj (dublu rame)
- Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Petreanu: canotaj (8 plus 1)
ARGINT (1)
- Lăcrămioara Perijoc: box (cat.54 kg)
BRONZ (4)
- Iulian Teodosiu: scrimă (sabie individual)
- Maria Boldor: scrimă (floretă, individual)
- Alin Alexuc: lupte (greco-romane, 130 kg)
- Alexandra Anghel: lupte (feminin, categoria 72 kg)
Probe neolimpice
AUR (1)
- Ionela Cozmiuc: canotaj (simplu vâsle, categorie ușoară)
ARGINT (1)
- Cătălin Chirilă: kaiac-canoe (C-1 500 m )
{{text}}