Publicitate

Sfaturi corporate: Vrei un cadou imbatabil pentru clienţi? Alege un vin rozé! Vrei un cadou imbatabil pentru angajaţi? Alege un team building la cramă!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 29 septembrie 2022

Alegerea cadourilor pentru clienţi seamănă cu mersul pe un câmp minat. Dacă e prea ieftin, te faci de râs. Dacă e prea scump, rişti să creadă clientul că vrei „să-l cumperi”. Ce-ţi rămâne de făcut? Alege o variantă de tip „swiss army knife”: o sticlă de vin rozé.

Rozéul e la modă, e uşor abordabil la nivel gustativ, e foarte potrivit de băut pe terasă, e foarte uşor de asociat cu cele mai variate preparate gastronomice: aperitive, salate de vară, brânzeturi de tot felul, pui, peşte, fructe de mare.

Recomandarea de azi: Distinctis Rozé 2021 de la Crama „1000 de Chipuri” din Dealu Mare. La ce ne putem aştepta, dacă deschidem o sticlă?

Un rozé sofisticat, din Merlot, Fetească Neagră şi Syrah, cu o paletă aromatică foarte ofertantă, de la fructe roşii şi până la condimente. Un vin prietenos, uşor de înţeles şi de băut. Culoarea vinului este roz somon, cu fine nuanţe violet. Nasul, elegant, vine cu fructe roşii de pădure şi note minerale, saline. Corpul este amplu, cu textură compactă, un discret rest de zahăr şi o aciditate moderată. Gustul aduce căpşuni, fragi şi mure, la care se adaugă ierburi mediteraneene picante. Postgustul lung, dulce acrişor, lasă senzaţii de grapefruit roz, rodie şi cireşe de mai.

Cum rămâne cu team buildingul la cramă?

Dacă tot am ales un rozé de la Crama „1000 de Chipuri” pentru clienţi, de ce să nu profite şi angajaţii noştri de experienţa vinului? Povestea „1000 de Chipuri” începe în vie şi se continuă la cramă. În Dealu Mare, la Urlaţi, sunteţi invitaţi să degustaţi vinurile cramei direct din tanc şi barique, într-o atmosferă cât se poate de relaxată. Hotelul cramei (cunoscut şi sub numele de „Casa Colinelor”) vă pune la dispoziţie 20 de spaţii de cazare B&B.

Fie că sunteţi cu prietenii, familia sau colegii de serviciu, Crama „1000 de Chipuri” are câte o ofertă personalizată pentru fiecare. Oaspeţii pot alege între terasa şi restaurantul hotelului, sau chiar salonul de evenimente cu 300 locuri.

Dacă ajungeţi la „1000 de Chipuri” pentru degustări, petreceri private, seminarii, team buildinguri, sau alte tipuri de evenimente, uşa cramei vă este deschisă pe tot parcursul anului, cu rezervare în prealabil, desigur.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.