Gazeta Sporturilor continuă proiectul „Matchday experience”, o serie de reportaje speciale pe arenele Ligii 1, cu focus pe experiența suporterului în zi de meci. E rândul stadionului „Ilie Oană”, casa Petrolului. Clubul ploieștean nu excelează în relația cu suporterii, însă punctează excelent la confortul stadionului și cu noul magazin. Nota finală 6,45.
- Reporterii GSP au analizat la fața locului tot ceea ce contribuie la satisfacția sau, din contră, la dezamăgirea unui fan, dincolo de rezultatul efectiv al partidei respective: de la facilitățile stadionului la prețuri, de la confort și curățenie la felul în care clubul interacționează cu el pe arenă și în jurul acesteia.
- Am acordat câte o notă de la 1 la 10 fiecărui capitol, iar media finală a fiecărui stadion arată, practic, cât de mult își respectă un club spectatorii.
- Arenele analizate de GSP sunt cele ale echipelor Dinamo, FCSB, Rapid, CFR Cluj, U Cluj, Petrolul, Sepsi, Farul, CS Mioveni, FC Argeș, plus „Ion Oblemenco", din Bănie.
- Episodul 1 - Dinamo - Nota 3,18
- Episodul 2 - Sepsi, Nota 8,50
- Episodul 3 - CFR Cluj. Nota 6,70
- Episodul 4 - Rapid-Giulești. Nota 8
- Episodul 5 - Farul. Nota 7,07
- Episodul 6 - CS Mioveni. Nota 2,60
- Episodul 7 - CSU Craiova. Nota 9.35
- Episodul 8 - FC Argeș. Nota 5,88
- Episodul 9 - FCSB (Arena Națională). Nota 8.40
Revenită în Liga 1, Petrolul a reaprins „flacăra” suporterilor, pătimași recunoscuți. „Găzarii” se bucură de o asistență numeroasă la partidele de pe teren propriu, mai ales că startul de campionat a prins echipa lui Nae Constantin într-o formă bună. Iar stadionul "Ilie Oană", inaugurat în urmă cu fix 11 ani, atrage și el la stadion suporterii "găzarilor", condițiile fiind bune.
În plus, au fost 6 ani în care fanii n-au avut parte de fotbal de primă ligă, iar revenirea printre granzii României și aplecarea clubului mai atent spre marketing sunt factori ce au influențat în sens pozitiv prezența la stadion.
1. Confort stadion - NOTA 9,16
- Accesibilitate: Arena "Ilie Oană" e situată în apropierea centrului orașului Ploiești, undeva până în 1,5 kilometri, distanță pe care un suporter o poate parcurge în 15-20 de minute, pe jos. Accesul e simplu, se face prin mai multe părți ale stadionului, atât prin Strada "Mihai Bravu", cât și prin Strada "Alexandru Vlahuță" sau Pielari. Accesul e simplu atât pietonal, cât și cu mijloacele de transport în comun sau mașina personală. NOTA 10
- Locurile de parcare: În fața stadionului "Ilie Oană" există o clădire care adăpostește sediul CS Petrolul, unde funcționează mai multe sporturi, inclusiv o sală de gimnastică. Municipalitatea plănuiește să dărâme construcția respectivă pentru a crea spațiu în vederea amenajării unor locuri de parcare, capitol la care arena prahoveană suferă în prezent. În prezent, oamenii parchează mașinile pe străzile din apropierea arenei, o zonă liniștită, dar care se aglomerează teribil atunci când stadionul se ocupă în proporție de 60-70%. NOTA 5
- Confortul spectatorilor în tribune este la un nivel înalt. Există două tipuri de scaune, cele de plastic și cele tip-fotoliu din zonele VIP sau de la loje. Tribunele sunt foarte aproape de teren. Nu există zone cu vederea obstrucționată, ba chiar meciul poate fi urmărit în condiții excelente din orice parte a stadionului. În plus, scaunele sunt curate, nu demult au fost schimbate. Un capitol la care arena Petrolului stă foarte bine. NOTA 10
- Tribunele arenei sunt acoperite în întregime. NOTA 10
- Tribunele sunt foarte aproape de suprafața de joc, plus că nu există dezavantajul unei piste de atletism. De asemenea, suporterii cu dizabilități au locuri special amenajate în toate părțile stadionului. NOTA 10
- Igiena nu reprezintă o problemă pe "Ilie Oană". Stadionul este administrat de municipalitate, care se ocupă de curățenie după fiecare eveniment. Sunt mai multe grupuri sanitare în fiecare zonă a stadionului și ele igienizate în mod constant. Scaunele sunt curate, atât în zona VIP, cât și la tribune sau peluze. NOTA 10
2. Ticketing - NOTA 10
- Fanii celor de la Petrolul nu au probleme în a-și procura bilete pentru meciurile de pe teren propriu. Suporterii o pot face atât de la casele de bilete de la "Ilie Oană", cât și online, de pe site-ul www.entertix.ro.
- Prețurile diferă în funcție de adversar, însă de cele mai multe ori costurile pentru peluză și tribuna a 2-a sunt între 10 și 50 de lei. În timp ce tichetele în zona VIP sunt mai scumpe și ajung până la 250 de lei.
- Ultrașii care își cumpără bilete online nu mai trebuie să ridice tichetul de la case, ci se pot prezenta la stadion cu e-ticket. - Biletele luate de la case sunt cartonate și sunt branduite cu însemnele clubului și sponsorilor echipei.
3. Program de meci - NOTA 0
- Petrolul nu editează programe de meci.
4. Magazinul clubului - NOTA 10
- Fanii Petrolului au un magazin proaspăt renovat, situat la peluza stadionului, exact în locul vechiului fan shop. Suporterii au o gamă destul de largă de produse din care pot alege.
- Tricouri oficiale, echipamente de antrenament, fulare, eșarfe, mingi, căni, pixuri și multe alte produse cu însemnele clubului se vând în fiecare zi de meci și nu numai la fan shop-ul clubului.
- Prețurile sunt normale, dat fiind faptul că Petrolul beneficiază de un sponsor tehnic cu nume, Adidas. Fanii nu plătesc mai mult de 20 de lei pentru o cană sau 30 de lei pentru un fular, iar tricourile oficiale ajung până spre 250-300 de lei, în funcție de imprimeuri.
5. Interacțiunea cu fanii - NOTA 3
- În afara pozelor de la finalul partidei, suporterii Petrolului nu interacționează prea mult cu favoriții. Și acolo, în zona tribunei oficiale, unde sunt așteptați de autocar, accesul e destul de dificil din cauza firmei de pază care nu permite decât fanilor ce ies de la tribuna I să treacă prin acea zonă.
6. Mâncare - NOTA 6
- La capitolul mâncare, spectatorii nu au o gamă prea mare de unde să aleagă. În afara unui sandvici, ei mai au doar varianta unei pungi de popcorn.
- Prețurile sunt însă accesibile față de alte stadioane. Pentru un sandvici fanii achită 6 lei, în timp ce popcornul costă 5 sau 10 lei, în funcție de mărimea pungii
7. Băuturi - NOTA 7
- Nici la capitolul băuturi gama nu e prea variantă. Practic, suporterii trebuie să aleagă doar între răcoritoare sau apă plată. În cazul răcoritoarelor au 3 variante.
- Și aici prețurile sunt mai mici față de alte arene. Pentru o apă fanii plătesc doar 3 lei, în timp ce un pahar de suc este 5 lei.
Topul arenelor prezentate până acum:
1. Universitatea Craiova | 9,35 |
2. Sepsi | 8,50 |
3. FCSB | 8,40 |
4. Rapid | 8,00 |
5. Farul | 7,07 |
6. CFR Cluj | 6,70 |
7. Petrolul | 6,45 |
8. FC Argeș | 5,88 |
9. Dinamo | 3,00 |
10. CS Mioveni | 2,60 |
{{text}}