Dinamo a câștigat cu Viitorul Tg. Jiu, scor 1-0, în play-off-ul Cupei României. „Câinii” s-au calificat în grupe.
După un start greoi de meci, Dinamo ar fi putut dechide scorul în minutul 22, dar Ghezali nu a putut profita de greșeala portarului de la Viitorul, care a ieșit greșit pe o centrare.
Tot Dinamo a fost mai aproape de gol, prin Larrucea, care a șutat însă pe centrul porții. „Câinii” au deschis scorul prin atacantul Alexandru Pop. S-a demarcat în spatele apărării adverse, a primit o pasă flirtantă și a finalizat printre picioarele lui Krupenschi.
Viitorul Tg. Jiu a fost aproape de egalare, îaninte de pauză, însă Mura a scos de pe linia porții o lovitură de cap venită în urma unui corner. Repriza secundă a început la fel ca prima.
Ritm foarte lent, fără ocazii, joc desfășurat cu precădere la centrul terenului. Dodoi, intrat în repriza a doua, a șutat puternic de la distanță, dar fără precizie. Dujmovic, intrat în locul lui Oncescu, accidentat, a reținut fără emoții.
Dinamo a fost aproape să închidă meciul, prin Neluț Roșu. În minutul 78, la finalul unui contraatac, a ajuns singur cu portarul. Și-a calculat prea mult execuția, iar șutul său a fost deviat de un apărător venit din spate. Ocazia ratată a fost aproape să se răzbune, dar Moura a fost din nou la post. Fundașul dreapta a scos pentru a doua oară de pe linia porții.
FINAL. Viitorul Tg. Jiu - Dinamo 0-1
- A marcat: A. Pop '34
FINAL de meci
Min 84: Moura scoate din nou de pe linia porții
Min. 78: Neluț Roșu ratează o ocazie uriașă. Scapă singur cu portarul, dar șutul său este blocat în ultima secundă de un fundaș
Min. 63: Dodoi șutează de la mare distanță, dar Dujmovic prinde fără probleme
Min. 55: Început echilibrat de repriză, fără ocazii
A început repriza a doua
Pauză
Min. 44: Gabriel Moura scoate mingea de pe linia porții, după o lovitură de cap
Min. 43: Portarul Oncescu se accidentează și este înlocuit de Dujmovic
Min. 34: Alexandru Pop a deschis scorul, cu un șut printre picioarele portarului
Min. 28: Larrucea trimite primul șut pe poartă, dar Krupenschi prinde fără probleme
Min. 22: Ghezali nu profită de eroarea portarului advers și trimite departe de poartă, cu capul
Min. 10: Meciul este echilibrat, fără ocazii la cele două porți
A început meciul
Echipele de start la Viitorul Tg. Jiu - Dinamo
Dinamo: Oncescu - Moura, Patriche, Giafer, Buleică - G. Larrucea, N. Roșu - Iglesias, Ghezali, A. Pop, Bani
Rezerve: Dujmovc, Bena, Dudea, Roșu, Lazăr, Borcea, Buhăescu, Șerban, Delciu
Antrenor: Ovidiu Burcă
Viitorul Pandurii Târgu-Jiu: Krupenschi - Sîrbu, Core, Stoian, Baican - Brînzan, Rasdan, Micle - Vulpe, Mitrică, Dragu
Rezerve: Geantă, Chelariu, Rogac, Gojda, Toma, Banu, Dulca, Vespe, Dodoi
Antrenor: Florin Stîngă
Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești), A1 : Nicușor Marin (Suseni), A2 : Claudiu Șchiopeț (Brașov)
Stadion: Municipal (Tg. Jiu)
{{text}}