Katia Aveiro (44 de ani), sora lui Cristiano Ronaldo, a publicat un mesaj „acid” pe contul său de Instagram, după valul de critici abătut în ultima perioadă asupra fratelui său.
Ajuns la 37 de ani, Cristiano Ronaldo traversează o perioadă modestă, randamentul său scăzut fiind vizibil atât la club, cât și la prima reprezentativă. Criticat în social-media, inclusiv în țara natală, CR7 e apărat pe un ton agresiv de Katia Aveiro, sora acestuia.
Sora lui Cristiano Ronaldo, mesaj pentru contestatarii fratelui său: „Oameni bolnavi, mici, fără suflet, proști și nerecunoscători”
„Are familia și pe cei care îl iubesc aproape. Ei vor fi mereu alături de el, indiferent de ce se întâmplă. Ceea ce se întâmplă acum nu mă surprinde. Portughezii au scuipat mereu în farfuria din care au mâncat. Mereu a fost așa.
De aceea, când cineva apare și vrea să schimbe mentalitatea, deranjează. Sunt alături de tine mereu, regele meu. Calmează-te. E necesar să-i ajutăm pe cei care au ajutat, la rândul lor, Portugalia, dar portughezii sunt oameni bolnavi, mici, fără suflet, proști și nerecunoscători.
Acest om e pe jos, în genunchi, și nimeni nu-i întinde o mână. Cel de pe jos este numit Cristiano Ronaldo și e cel mai bun jucător din lume”, a scris Katia Aveiro pe contul său de Instagram.
Cristiano, dacă nu mai poți, trebuie să te retragi! Lasă-te, s-a terminat!
- Antonio Cassano, mesaj pentru Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo suferă de depresie
Pe fondul ultimelor evenimente apărute în plan personal și profesional, fotbalistul lusitan suferă de depresie, iar asta l-a determinat să ceară sfaturile unui specialist renumit.
Jordan Peterson este considerat unul dintre cei mai buni psihologi, iar asta l-a făcut pe Ronaldo să apeleze la serviciile sale. Invitat la o emisiune, Peterson a dezvăluit mult mai multe detalii despre întalnirea pe care a avut-o cu starul portughez.
„A avut niște probleme în urmă cu câteva luni, iar un prieten de-ai lui i-a trimis mai multe videoclipuri de-ale mele. Ulterior, a citit și una din cărțile mele. A găsit-o foarte utilă, iar asta l-a făcut să mă contacteze. Am vorbit despre dorințele sale de viitor și despre obstacolele cu care încă se confruntă”, a comentat Peterson.
{{text}}